Publicarea normelor in dezbatere publica a fost amanata pana la sfarsitul acestei luni, iar propunerea CSSPP va fi ca portofoliile sa nu poata fi transferate deloc. Fuziunile se vor putea face doar intre administratori, cu respectarea legii societatilor comerciale, a precizat pentru Business Standard Dan Zavoianu, seful serviciului de comunicare al comisiei. Portofoliul administratorului preluat va fi considerat dizolvat, iar cumparatorul trebuie sa emita un nou prospect cu care sa convinga participantii.
Acestia au in schimb optiunea sa se inscrie gratuit la orice alt fond. Mai mult, oficialul CSSPP spune ca o varianta luata in calcul este ca administratorul cumparator sa trebuiasca sa emita un prospect nou chiar si pentru propriii participanti.
Aceste reglementari fac mai dificila atat cresterea cotei de piata in cazul fondurilor decise sa ramana, cat si valorificarea portofoliilor de catre companiile care nu reusesc sa atinga pragul de 50.000 de participanti necesar pentru ramanerea pe piata dupa trei ani.
Marfin, cel mai mic fond de pe piata, nu a mai asteptat normele si a decis deja, saptamana trecuta, sa se dizolve si sa renunte la cei sub 200 de clienti atrasi. Tot in situatia de a vinde sunt alte sapte fonduri care s-au situat sub pragul de 50.000 de participanti.
In schimb, primele zece fonduri de pensii fie raman cu cota actuala, fie incearca achizitii care sa le ridice cota de piata. Cinci administratori - Interamerican, AIG, Omniasig, BCR si BT Aegon - au anuntat oficial ca sunt dispusi sa fuzioneze sau chiar au ajuns la o intelegere cu un fond mai mic.
Astfel, BT Aegon ar putea prelua OTP, in timp ce Interamerican va fuziona cu Prima pensie. S-au mai aratat dispuse sa fie achizitionate Zepter si KD Fond de pensii.
Pe de alta parte, Omniasig se gandeste sa cumpere un fond cu peste 50.000 de participanti, fapt care ar reduce de la zece la noua numarul jucatorilor cu sanse pe piata. Preturile vehiculate pentru vanzarea portofoliilor sunt situate intre 150 si 200 de euro pe client.
Clasament
Numarul total de participanti si cotele de piata obtinute de fondurile de pensii dupa alocarea aleatorie Surse: CSSPP, calcule Business Standard
|
Locul
|
Fondul
|
Cota de piata %
|
Participanti
|
Valoarea portofoliului (mil. euro*)
|
|
1.
|
ING
|
33,21
|
1.380.211
|
207 - 276
|
|
2.
|
Allianz-Tiriac
|
25,64
|
1.065.521
|
160 - 213
|
|
3.
|
Generali
|
9,37
|
389.607
|
58,4 - 77,9
|
|
4.
|
Aviva
|
7,36
|
305.849
|
45,9 - 61,2
|
|
5.
|
Interamerican
|
6,35
|
263.979
|
39,5 - 52,7
|
|
6.
|
AIG
|
6,28
|
261.125
|
39,1 - 52,2
|
|
7.
|
BT Aegon
|
3,16
|
131.250
|
19,6 - 26,2
|
|
8.
|
BCR FP
|
2,98
|
123.189
|
18,4 - 24,6
|
|
9.
|
BRD FP
|
2,38
|
98.974
|
14,8 - 19,8
|
|
10.
|
Omniasig FP
|
1,52
|
63.264
|
9,5 - 12,6
|
|
11.
|
Bancpost FP
|
0,561
|
23.299
|
3,5 - 4,6
|
|
12.
|
OTP FP
|
0,487
|
20.261
|
3 - 4
|
|
13.
|
Prima pensie
|
0,411
|
17.070
|
2,6 - 3,4
|
|
14.
|
KD FP
|
0,174
|
7.233
|
1 - 1,44
|
|
15.
|
MKB FP
|
0,045
|
1.884
|
0,28 - 0,38
|
|
16.
|
Zepter
|
0,040
|
1.649
|
0,25 - 0,33
|
|
17.
|
AG2R
|
0,027
|
1.127
|
0,17 - 0,23
|
|
18.
|
Marfin
|
0,005
|
194
|
**
|
|
|
TOTAL
|
100
|
4.156.316
|
623 - 778
|
|
*la o valoare de 150-200 de euro pe participant **fondul s-a desfiintat
|
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.