money.ro
Actualitatemoney.ro

Cuponarii sunt pe cale de disparitie la Bursa

Publicat la 05.12.2008, 00:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cuponarii sunt pe cale de disparitie la Bursa

Conturile de vanzare depaseau in anii anteriori in mod constant pragul de 100.000, deoarece cuprindeau, in principal, tranzactiile facute de romanii care au primit actiuni in cadrul Programului de Privatizare in Masa, din anii ‘90. De la inceputul anului, numarul a scazut insa puternic in fiecare luna, noiembrie aducand in premiera trecerea sub pragul de 10.000. “Numarul cuponarilor s-a redus. Mai exact ar fi ca s-au redus dramatic tranzactiile facute de investitorii mici, pentru ca sunt foarte multi actionari care au doar cateva sute de actiuni, fara sa le fi primit in anii ‘90. Dar cuponarii de pe piata sunt pe cale de disparitie.

Daca la SIF-uri, unde cuponarii aveau cele mai multe actiuni, mai detin in jur de 20%, cum am vazut in raportul SIF Oltenia (de la ultima AGA - n.r.), probabil ca un pachet de 10% nu se va tranzactiona niciodata”, a declarat Nicolae Pascu, presedintele societatii de administrare a investitiilor STK Financial. Cuponarii si-au vandut puternic din actiunile detinute la SIF-uri pe parcursul anului trecut, dupa ce actiunile societatilor de investitii financiare (SIF) atinsesera maxime istorice. “Nu mai sunt atat de multi cuponari. La SIF Oltenia, cuponarii mai detin aproximativ 25% din actiuni, fata de anul trecut, cand procentajul ajungea la 45%. Cred ca un pachet de 5-6% nu va fi vandut niciodata”, a precizat Teodor Buzatu, administrator in cadrul SIF Oltenia.

Brokerii spun ca reducerea puternica a numarului celor care tranzactioneaza in piata se datoreaza, in principal, faptului ca preturile au scazut atat de mult.

“Cuponarii nu sunt investitori care sa urmareasca piata, dar cand vin si vad ca valoarea cuponului la SIF Oltenia, de exemplu, este de numai 700 de lei, in timp ce o ruda de-a lui il vanduse cu 4.000 de lei cu ceva timp in urma, nu se mai gandeste sa-l vanda. Anul trecut, in perioada asta, aveam vreo 500 de ordine pe zi de la cuponari, in timp ce acum, daca mai avem 100 este bine”, a precizat Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj. Ca urmare a Programului de Privatizari in Masa, SIF-urile au ajuns sa aiba fiecare pana la 10 milioane de actionari, dar o parte din acestia nici nu stiu ca detin titluri la respectivele societati.

Scaderea drastica a preturilor, in conditiile in care principalii indici ai Bursei au pierdut 70-80% de la inceputul anului, a ajuns sa tina si vanzatorii in expectativa, dupa ce numarul cumparatorilor atinsese minime-record in ultimele luni.

In ultimele zile, Bursa a atins nivelul de lichiditate de circa doua milioane de euro pe zi. “Poate o sa dureze cateva luni aceasta perioada de expectativa, dar, dupa aceea, sigur isi va gasi o directie si mi-e greu sa cred ca va fi din nou in jos”, considera Adrian Ceuca. In ultima luna, romanii au retras de pe Bursa aproape 2 mil. euro. Pe de alta parte, strainii au fost cumparatori neti la BVB, pentru a cincea oara in acest an, insa au realizat cele mai reduse plasamente din august 2005. Dupa retragerile masive din octombrie, cand strainii au scos peste 22 de mil. euro, luna trecuta, strainii au adus in piata 1,5 mil. euro.

“Cea mai mare parte din capitalul strain a fost adus de fonduri noi de investitii, diferite de cele care iesisera din piata cu o luna in urma, fonduri care nu vizeaza neaparat o pozitie pe termen scurt. Faptul ca, in ultima luna, au fost pozitii nete pe cumparare, arata ca cei care au iesit in octombrie si-au cam epuizat vanzarile”, a declarat Danciu.

Strainii au retras de la Bursa, din ianuarie, 41,1 mil. euro, dupa ce, in aceeasi perioada din 2007, au adus 208,8 mil. euro. “In ceea ce priveste intrarile de capital strain, in lunile urmatoare, probabil ne vom balansa in jurul cifrei zero sau ceva pe plus, dar, in orice caz, nimic semnificativ, atat timp cat situatia la nivel international ramane aceeasi”, a mai spus analistul Broker Cluj.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite