money.ro
PeopleFlorian Gheorghe

Cuprul a încheiat 2025 cu cel mai mare avans anual din ultimul deceniu

Publicat la 06.01.2026, 09:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cuprul a încheiat 2025 cu cel mai mare avans anual din ultimul deceniu

După un an spectaculos pentru aur, cuprul devine marea surpriză a piețelor de materii prime. Metalul roșu a încheiat 2025 cu cea mai mare creștere anuală din ultimii zece ani, alimentată de noile tarife americane, probleme de ofertă și temerile legate de un deficit global.

Cuprul a încheiat 2025 cu mai mare avans anual din ultimul deceniu, pe fondul deficitului global. Tarifele SUA au declanșat o cursă globală a importurilor

În decembrie 2025, cuprul a atins un record istoric de peste 12.000 de dolari pe tonă pe Bursa Metalelor de la Londra (LME), iar pe întreg anul prețul este cu peste o treime mai mare. Tendința s-a menținut și în prima zi de tranzacționare din 2026, semn că tensiunile din piață sunt departe de a se fi stins. Un motiv al exploziei prețurilor a fost incertitudinea legată de tarifele americane car e se tot schimbă. În 2025, discuțiile și anunțurile privind posibile taxe au determinat importatorii să accelereze livrările către SUA, încercând să aducă metalul pe piață înainte de eventuale măsuri restrictive. Această grabă a creat o diferență neobișnuit de mare între prețul din SUA (Comex) și reperul global de la Londra (LME). Chiar dacă unele produse rafinate, precum catodul de cupru, au fost exceptate de la taxe, piața a rămas extrem de tensionată, în condițiile în care investitorii se tem de noi tarife în 2026. Cotațiile au urcat spre noi maxime, pe fondul unui sentiment de deficit iminent, notează Financial Times.

Cuprul, metalul esențial pentru rețelele electrice, electronice, implicit dezvoltarea IA

Dincolo de problemele conjuncturale, cuprul beneficiază de un argument structural puternic. Este considerat tot mai des „metalul tranziției”, fiind esențial pentru  rețele electrice (energia eoliană și solară, vehiculele electrice, centrele de date care susțin dezvoltarea inteligenței artificiale). Analiștii estimează că, în anii 2030, cererea globală de cupru ar putea depăși constant oferta minată, menținând presiunea pe prețuri pe termen lung. Majoritatea caselor de analiză văd prețuri rezistente și în 2026, chiar dacă ritmul de creștere al economiei chineze încetinește. Riscurile rămân însă ridicate, mai ales din cauza unor noi tarife comerciale ori întreruperi ale producției. Prețurile ridicate la cupru se traduc deja în costuri mai mari pentru - cabluri și instalații electrice, echipamente industriale, construcții și producția de electronice.

România produce cupru, principala sursă fiind Roșia Poieni, Județul Alba, printr-o companie de stat -Cupru Min (unicul producător național). Însă în stilul tradițional! În 2024, compania avea bugetată un profit de 1 milion de lei, dar bonusuri pentru angajați de ....7,45 miliane de lei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite