money.ro
Actualitatemoney.ro

Cursul de referinţă creşte cu un ban, la 4,2216 lei/euro, după deprecierea din debutul şedinţei

Publicat la 17.08.2009, 11:59:27

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cursul de referinţă creşte cu un ban, la 4,2216 lei/euro, după deprecierea din debutul şedinţei
Vineri, banca centrală afişase un curs de referinţă de 4,2116 lei/euro.

"Piaţa este destul de liniştită şi leul pare să se fi stabilizat după deprecierea din prima parte a zilei, în ton cu evoluţia altor monede emergente", a declarat pentru NewsIn Florin Bota, dealer al Băncii Transilvania.

Moneda europeană se tranzacţiona în debutul şedinţei în apropiere de 4,22 lei, iar apoi cursul a urcat treptat până la un nivel maxim de aproape 4,2250 lei/euro, în apropierea căruia s-a menţinut la mijlocul zilei. La 13:20, băncile cumpărau un euro cu 4,2196 lei şi îl vindeau cu 4,2286 lei.

În regiune, zlotul polonez s-a ieftinit de la 4,1460 la 4,2000 unităţi/euro, pentru ca în jurul prânzului să fie cotat la 4,19 unităţi/euro, în timp ce forintul unguresc s-a depreciat de la 272,5 la 274,3 unităţi/euro, întărindu-se ulterior la 273,5 unităţi/euro.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României (BNR) a crescut luni cu peste 4 bani (1,4%), la 2,9919 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 2,9505 lei/dolar.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a întărit de la 1,42 la aproximativ 1,4075 dolari/euro. La 13:20, ora României, euro era cotat la 1,4077 dolari.

Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight din piaţa monetară se menţin în apropierea dobânzii de politică monetară, de 8,5% pe an.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,39% pe an, în scădere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 8,46% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a coborât la 8,89% pe an, de la nivelul de vineri, de 8,96% pe an.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite