money.ro
Actualitatemoney.ro

Cursul de schimb a urcat peste 4,18 lei/euro la finalul zilei, dupa aprecierea leului de dimineata

Publicat la 29.05.2009, 14:19:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cursul de schimb a urcat peste 4,18 lei/euro la finalul zilei, dupa aprecierea leului de dimineata

Astfel, leul s-a apreciat constant in prima parte a zilei, cu 0,6%, de la 4,1990 la 4,1740 lei/euro, iar dupa ora 12:00 a pierdut o parte din terenul castigat in fata euro. La 16:55, bancile cumparau un euro cu 4,1835 lei si il vindeau cu 4,1905 lei.

In regiune, forintul a castigat 1,49%, de la 285,60 la 281,35 unitati/euro, dupa care s-a depreciat treptat catre 283 forinti/euro, in vreme ce zlotul polonez s-a apreciat initial cu 1,44%, de la 4,5230 la 4,4580 unitati/euro, iar dupa 12:00, ora Romaniei, a inceput sa piarda usor din terenul castigat, pana la 4,48 unitati/euro.

Polonia a afisat joi singura crestere a produsului intern brut (PIB), dintre cele 10 state est-europene membre ale UE, conform datelor publicate pana acum de acestea, economia fiind sprijinita de servicii si constructii. Economia Poloniei a crescut cu 0,8% in primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similara din 2008, iar fata de trimestrul anterior, cresterea a fost de 0,4%.

Cursul de schimb anuntat vineri de BNR a scazut cu peste un ban (0,3%), pana la 4,1786 lei/euro, fata de referinta de joi, de 4,1912 lei/euro. Fata de dolarul american, cursul de referinta afisat de banca centrala marcheaza o apreciere cu peste 5 bani (1,77%) a monedei nationale, pana la 2,9680 lei/dolar, de la nivelul de joi, de 3,0216 lei/dolar.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat de la 1,3927 la 1,4134 dolari/euro, iar la 16:55, ora Romaniei, euro era cotat la 1,4097 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10,32% pe an, in usoara scadere fata de cel din sedinta anterioara, de 10,33% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 10,82% pe an, de la nivelul de joi, de 10,83% pe an.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi, de tip overnight, se mentin la circa 10,50% pe an, peste nivelul dobanzii de politica monetara, de 9,50% pe an. (NewsIn)

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite