Euro s-a îndreptat spre cea mai accentuată depreciere săptămânală înregistrată faţă de dolar în ultimul an şi jumătate, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a lăsat să se înţeleagă că este posibilă relaxarea politicii monetare în 2008.
BCE a menţinut, joi, dobânda sa de politică monetară la 4%, dar Trichet a spus că instituţia cu sediul la Frankfurt va acţiona preventiv împotriva creşterii preţurilor şi a admis că nesiguranţa accentuată de pe pieţele internaţionale ar putea afecta negativ economia."Percepţia investitorilor este că BCE are acum o tendinţă de relaxare a politicii monetare, fiind, însă, improbabil ca instituţia să coboare dobânda sa de referinţă înainte de martie", a arătat un strateg pentru pieţe valutare de la banca de investiţii Dresdner Kleinwort de la Frankfurt, Michael Klawitter.
"Cu toate acestea, orice semnale privitoare la încetinirea creşterii economice vor alimenta aşteptările privitoare la o coborâre a dobânzii cheie a BCE", a adăugat Klawitter.
Euro a stagnat faţă de dolar la 1,4483 dolari/euro, în scădere cu 2,2% faţă de cotaţia de luni, şi se îndreaptă spre cea mai accentuată depreciere într-o singură săptămână din iunie 2006.
Euro s-a depreciat faţă de moneda japoneză cu 0,26% până la 155,30 yeni/euro, în timp ce dolarul a coborât faţă de yen până la cotaţia de 107,31 yeni/dolar.
Sursa: NewsIn
Cursul euro este sub presiune ca urmare a estimărilor pieţei că BCE va reduce dobânda cheie
Publicat la 08.02.2008, 13:49:49
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
