"Evoluţia leului este corelată cu cea a altor monede din regiune şi decorelată de cea a monedei americane, care se apreciază după datele pozitive privind evoluţia retail-ului în Statele Unite ale Americii (SUA). Probabil este vorba despre creşterea aversiunii la risc a investitorilor, care au ieşit de pe pieţele emergente şi s-au îndreptat spre dolar", a declarat, pentru NewsIn, Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.
Moneda naţională s-a depreciat încă din primele tranzacţii ale zilei, de la 4,2817 la 4,3078 lei/euro. În jurul orei 11:20, cursul a coborât însă brusc cu 2 bani, stabilizându-se ulterior în jurul nivelului de 4,29 lei/euro. Spre finalul şedinţei, moneda naţională a reluat tendinţa de depreciere, până la 4,3101 lei/euro, iar, la 17:00, băncile cumpărau un euro cu 4,3005 lei şi îl vindeau cu 4,3095 lei.
"Aprecierea din jurul prânzului a fost destul de bruscă, însă nu se poate şti cu siguranţă dacă a fost o intervenţie indirectă a băncii centrale", a comentat dealerul citat.
În regiune, forintul s-a depreciat din nou peste pragul de 300 unităţi/euro, după ce a pierdut teren pe parcursul şedinţei de la 295 la 300,10 unităţi/euro. Zlotul polonez s-a depreciat, de asemenea, de la 4,5340 la 4,6423 unităţi/euro.





