Preţurile de consum au avansat în octombrie cu 4,3%, faţă de luna similară a anului precedent. Este pentru a doua lună consecutiv când scumpirile din ţara noastră sunt cele mai ridicate din blocul comunitar. Ca şi în septembrie, a doua poziţie a fost ocupată de Ungaria. Potrivit Eurostat, inflaţia din Ungaria a fost de 4,2% în octombrie, deşi, cu câteva zile în urmă, institutul de statistică de la Budapesta publicase o rată a inflaţiei de 4,7%. Pe locul al treilea, cu o inflaţie anuală ridicată, s-a clasat Polonia, cu 3,8%. La polul opus, cele mai accentuate scăderi de preţuri au fost înregistrate de Irlanda, Estonia şi Portugalia, unde mărfurile s-au ieftinit, în medie, cu 2,8%, 2,1%, respectiv 1,6%.
La nivelul zonei euro, a fost consemnată deflaţie, preţurile fiind mai mici cu 0,1%, în comparaţie cu octombrie 2008. În termeni lunari, s-a înregistrat inflaţie, preţurile majorându-se cu 0,2%. Pe ansamblul întregii Uniuni Europene, preţurile au urcat în octombrie cu 0,5%. Rata lunară a fost la fel ca în zona euro, inflaţie de 0,2%.
Locul 1 în UE, dar cel mai mic nivel din ultimele 27 de luni
Revenind la ţara noastră, Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat, în urmă cu câteva zile, că rata anuală a inflaţiei din România a coborât în octombrie la 4,3%, de la 4,94% în septembrie. Chiar dacă România a avut cea mai ridicată inflaţie din UE, nivelul de 4,3% este cel mai scăzut din ultimii doi ani şi trei luni. Un nivel atât de scăzut al ratei anuale a inflaţiei nu a mai fost atins din iulie 2007, când indicele anual al preţurilor de consum a fost 3,99%. De asemenea, în termeni lunari, din septembrie până în octombrie, inflaţia a urcat cu 0,44%.
Care au fost motoarele scumpirilor
Potrivit analiştilor, cursul şi cotaţiile internaţionale ale petrolului au influenţat cel mai mult preţurile în luna octombrie. “Deprecierea leului şi cotaţiile petrolului sunt principalele cauze ale accentuării inflaţiei. A mai existat, de asemenea, şi o corecţie a preţurilor legumelor şi fructelor”, a declarat pentru Business Standard Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank România. După cum menţionam, preţurile de consum au crescut în octombrie cu 0,44% faţă de cele din septembrie. Tarifele la servicii au urcat, în medie, cu 0,94%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,46%, iar cele alimentare, cu 0,15%. Practic, scumpirea serviciilor a venit preponderent pe filiera deprecierii leului. Pe produse, cele mai pronunţate scumpiri au fost consemnate în a zecea lună a anului la ouă (4,96%), alte legume şi conserve de legume (3,03%), cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul (2,51%). Tutunul şi ţigările, laptele de vacă, precum şi cărţile, ziarele, revistele s-au scumpit cu câte 1,20% fiecare, iar combustibilii, cu 1,06%.
BNR are pentru finalul acestui an o ţintă de inflaţie de 3,5% (plus sau minus un punct procentual). În ultima sa prognoză, banca centrală şi-a modificat estimarea privind nivelul inflaţiei la sfârşitul lui 2009 la 4,5%, de la 4,3%, în cea anterioară.
Cursul valutar şi petrolul au ţinut preţurile pe primul loc în Uniunea Europeană
Publicat la 16.11.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





