Curtea Constitutionala: Macovei nu trebuie demisa
Publicat la 21.02.2007, 12:59:34
Curtea Constituţională a hotărât, miercuri, că premierul nu este obligat să-l demită pe ministrul care a pierdut o moţiune simplă, ceea ce înseamnă că Monica Macovei rămâne în continuare la conducerea Ministerului Justiţiei.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Motivarea complltă va fi redactată zilele următoare. Judecătorii Curţii Constituţionale au dezbătut, miercuri, implicaţiile moţiunii simple anti-Macovei, ca urmare a sesizării depuse la Curtea Constituţională, săptămâna trecută, de către liderul Alianţei DA în Senat, Puiu Haşotti. El a cerut Curţii să se pronunţe asupra obligativităţii demiterii ministrului justiţiei Monica Macovei, ca efect al votării moţiunii.
Această solicitare a stabilit un precedent, clarificând pentru totdeauna faptul că membri Guvernului nu trebuie să plece din fucnţie în cazul moţiunilor simple adoptate.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a reafirmat, luni, la finalul şedinţei Biroului Politic al PNL, că o susţine pe Monica Macovei, însă aşteaptă decizia Curţii Constituţionale în privinţa efectelor moţiunii simple asupra demiterii ministrului justiţiei, decizie pe care nu o va contesta.
Monica Macovei a declarat, joia trecută, într-un interviu în exclusivitate acordat postului Deutsche Welle, că PC şi PSD nu au urmărit altceva, prin moţiunea împotriva sa, decât să scape de ministrul justiţiei şi de şeful DNA, lucru pe care l-a încercat şi UDMR, prin iniţiativele sale parlamentare.
În ceea ce priveşte părăsirea Executivului, ea a afirmat că nu va părăsi postul de ministrul al justiţiei, întrucât nu vrea să se spună despre ea că este laşă. 'Rămân la această opinie şi vreau să-şi asume altcineva, nu eu, plecarea mea. Sigur că nu o să stau veşnic acolo, dar să fie altcineva responsabil pentru plecarea mea', a mai spus Macovei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
Afacerea de 5,6 milioane de lei a socrului lui Călin Georgescu, audiat de DIICOT
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
Ce se schimbă pentru banii tăi în 2027: taxe, pensii, salarii și economii

Actualitate
