Curtea de Apel Cluj a publicat, marţi, de anulare a unor prevederi din din Hotărârea de Guvern care se referă la condiţionarea participării la diferite evenimente de vaccinare, de trecerea prin boală sau de prezentarea unui test negativ de coronavirus.
Instanţa arată că foarte multe persoane, din cauza convingerilor religioase, sau a stării de sănătate nu pot recurge la măsura vaccinării şi prin urmare sunt excluse de la toate activităţile sportive, culturale, sociale permise de Hotărârea de Guvern.
“De asemenea, la momentul adoptării hotărârii, salariul mediu net în România era de aproximativ 3.500 de lei fără să vorbim de venitul minim pe economie şi de faptul că există persoane care nu au nici măcar acest venit. Or, efectuarea unui test RT-PCR sau a unui test antigen rapid trebuie să se realizeze la un laborator medical care să certifice exactitatea rezultatului testului şi cum aceste teste nu sunt gratuite foarte multe persoane nu vor avea posibilitatea financiară să efectueze acest test şi prin urmare vor fi nevoite să recurgă la vaccin care este gratuit pentru a putea participa la aceste activităţi”, a explicat Curtea de Apel Cluj.
Instanţa mai menţionează că nu există niciun studiu care să conducă la concluzia necesităţii instituirii acestor măsuri suplimentare de excludere şi la lipsa oricărei importanţe a faptului că un număr mare de persoane a făcut boala şi este imunizată prin efectul bolii.


