Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins apelul Lufthansa și a menținut anularea deciziei Comisiei Europene care aprobase recapitalizarea de 6 miliarde de euro acordată companiei de Germania în timpul pandemiei de COVID-19. În hotărârea pronunțată la 23 aprilie 2026, CJUE confirmă că una dintre erorile reținute anterior de Tribunal, legată de modul în care Comisia a acceptat stabilirea prețului acțiunilor la conversia unei componente a ajutorului în capital, era suficientă pentru a justifica anularea aprobării.

Pe scurt

1. CJUE a respins apelul Lufthansa și a menținut anularea aprobării Comisiei pentru recapitalizarea germană de 6 miliarde de euro.
2. Curtea a confirmat că Tribunalul a avut dreptate să constate că Comisia a încălcat Temporary Framework în privința prețului de conversie al Silent Participation II în capital.
3. În același timp, CJUE a decis că Tribunalul a greșit pe mai multe alte puncte și a examinat prea strict decizia Comisiei.
4. Hotărârea reafirmă că, în contexte economice complexe, Comisia beneficiază de o largă marjă de apreciere în materie de ajutor de stat.
5. Recapitalizarea Lufthansa fusese notificată de Germania în iunie 2020 și aprobată fără deschiderea procedurii formale de investigare.

Dosarul își are originea în vara anului 2020, când Germania a notificat Comisiei o măsură individuală de ajutor pentru Deutsche Lufthansa AG, constând într-o recapitalizare de 6 miliarde de euro. Măsura făcea parte dintr-un pachet mai larg de sprijin pentru grupul Lufthansa și urmărea să refacă poziția bilanțieră și lichiditatea companiilor din grup în contextul excepțional creat de pandemia de COVID-19. Potrivit prezentării făcute de Curte, recapitalizarea era compusă din trei elemente: o participație la capital de aproximativ 300 de milioane de euro, o participație tăcută neconvertibilă în acțiuni de aproximativ 4,7 miliarde de euro, denumită Silent Participation I, și o participație tăcută de 1 miliard de euro cu caracteristicile unui instrument de datorie convertibil, denumită Silent Participation II. Comisia a aprobat atunci ajutorul fără să deschidă procedura formală de investigare, considerând că acesta era compatibil cu piața internă în baza articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE și a cadrului temporar privind ajutoarele de stat adoptat în contextul pandemiei. Ryanair și Condor au atacat însă această aprobare, iar Tribunalul Uniunii Europene le-a dat dreptate prin hotărârea din 10 mai 2023, anulând decizia Comisiei. Lufthansa a contestat ulterior hotărârea Tribunalului în fața Curții de Justiție. În hotărârea sa de acum, CJUE confirmă nucleul juridic care a dus la anularea aprobării. Curtea spune că Tribunalul a procedat corect atunci când a constatat că Executivul european a încălcat Temporary Framework prin acceptarea metodelor folosite pentru determinarea prețului acțiunilor la momentul conversiei Silent Participation II în capital. Curtea precizează că fiecare dintre erorile reținute de Tribunal și considerate de sine stătătoare, dacă sunt stabilite, poate justifica în mod autonom anularea unei decizii a Comisiei. Pe această bază, CJUE menține anularea. Totuși, verdictul nu confirmă integral raționamentul Tribunalului. Curtea de Justiție spune explicit că instanța de fond a greșit pe mai multe alte capete. Potrivit CJUE, Tribunalul nu a avut dreptate atunci când a apreciat că Executivul european ar fi comis erori prin faptul că a concluzionat că Lufthansa nu putea obține finanțare pe piață în condiții accesibile, prin faptul că nu a cerut un mecanism care să încurajeze răscumpărarea cât mai rapidă a participației germane, prin faptul că a respins ideea că Lufthansa deținea putere de piață semnificativă pe anumite aeroporturi, prin faptul că a considerat insuficiente anumite angajamente concurențiale și prin faptul că a reținut o pretinsă încălcare a obligației de motivare. Această parte a hotărârii este importantă dincolo de cazul Lufthansa. Curtea spune că Tribunalul a desfășurat, sub mai multe aspecte, o examinare excesiv de strictă a deciziei Comisiei și a intrat astfel în zona de apreciere economică rezervată Executivului european. CJUE subliniază că, în contexte economice complexe, Comisia trebuie să beneficieze în mod necesar de o largă marjă de apreciere, iar controlul instanței trebuie să se limiteze la verificarea existenței unei erori vădite de apreciere, fără a substitui evaluarea Comisiei cu propria sa apreciere. Din punct de vedere jurnalistic și juridic, această combinație de concluzii face verdictul deosebit de interesant. Pe de o parte, Lufthansa pierde definitiv în această etapă și anularea aprobării Comisiei rămâne în picioare. Pe de altă parte, Curtea nu validează o lectură maximalistă împotriva Comisiei și nici nu transformă hotărârea Tribunalului într-un precedent de control judiciar extins asupra fiecărui element de evaluare economică din materia ajutorului de stat. Hotărârea menține sancțiunea juridică pentru eroarea decisivă, dar trasează în același timp o linie mai protectoare față de marja de apreciere a Comisiei. În această logică, cazul are o semnificație mai largă pentru dosarele privind ajutoarele de stat aprobate în pandemie. Curtea confirmă că și într-un moment de criză, când instituțiile europene acționează rapid pentru a stabiliza sectoare afectate de șocuri excepționale, condițiile din Temporary Framework trebuie respectate riguros. Dar ea spune simultan că instanțele nu pot transforma controlul jurisdicțional într-o reevaluare integrală a unor alegeri economice care aparțin, în primul rând, Comisiei. Pentru Lufthansa, implicația imediată este că hotărârea Tribunalului rămâne în vigoare, iar decizia Comisiei din 2020, rectificată ulterior în 2021, rămâne anulată. Pentru Comisie, verdictul este mai ambivalent. Instituția pierde cauza pe punctul care a fost considerat suficient pentru anulare, dar obține o clarificare favorabilă în ceea ce privește standardul de control aplicabil deciziilor sale în materie de ajutor de stat în situații economice complexe. Recapitalizarea Lufthansa a devenit unul dintre cele mai vizibile dosare de ajutor de stat din perioada pandemiei, atât din cauza dimensiunii sumei, cât și din cauza impactului său asupra concurenței în transportul aerian european. Măsura s-a înscris în seria largă de intervenții naționale și europene autorizate în baza cadrului temporar adoptat pentru a limita efectele economice ale crizei sanitare. Hotărârea CJUE din 23 aprilie 2026 arată că litigiile legate de aceste intervenții nu se încheie odată cu stingerea urgenței pandemice. Ele continuă să producă jurisprudență relevantă atât pentru condițiile de compatibilitate a ajutoarelor de stat, cât și pentru delimitarea dintre controlul judiciar și aprecierea economică a Comisiei.