Un bărbat din București diagnosticat marți cu coronavirus și internat la spitalul „Victor Babeș” povestește pe Facebook experiența sa, apreciind că „mulți dintre cei care se ocupă de problemă par a fi buni profesioniști, dar la fel pare și că limitele sistemului sanitar sunt încercate la 29 de cazuri”.   Pacientul, în vârstă de 34 de ani, care a călătorit recent în Marea Britanie, spune că nu s-a gândit că i se va întâmpla chiar lui, dar virusul este mult mai contagios decât pare. De aceea, el sfătuiește pe toată lumea să stea în casă.   „Nu sunt in masura sa dau sfaturi complexe despre coronavirus, dar stati in casa. Lucrati de acasa in masura in care puteti. Aplicati tot ceea ce va indeamna medicii. Protejati-i pe cei dragi. Multi dintre cei care se ocup de problema par a fi buni profesionisti, dar la fel pare si ca limitele sistemului sanitar sunt incercate la 29 de cazuri. Nu stiu ce se va intampla daca acest numar va creste. Si pare ca va creste. Prin urmare, faceti orice ca sa evitati sa va imbolnaviti voi sau sa-i imbolnaviti pe cei dragi. Am vorbit deja cu cei din familie si cu prietenii. Ei sunt in izolare la domiciliu si o parte au facut deja testele. Ii iubesc si sper sa le fie bine”, scrie bărbatul pe pagina sa de Facebook. Până acum, în România au fost confirmate 29 de cazuri de infectare cu coronavirus.   Postarea integrală: Buna dimineata, prieteni, La ora la care scriu acest mesaj sunt internat la Victor Babes cu diagnosticul confirmat de coronavirus. Am ajuns in urma cu aproximativ 1 ora, dupa ce am asteptat ambulanta 12 ore. Luni seara am facut febra 39.2, iar medicii de la Matei Bals mi-au facut si testul de coronavirus. Fusesem in Londra intre 25-27 februarie, dar pana zilele trecute Marea Britanie nu era considerata o zona cu risc. Prin urmare toata lumea a crezut ca sansele de a fi infectat sunt minime. Inclusiv eu. M-am izolat la domiciliu in asteptarea rezultatului. Rezultatul l-am aflat din presa. In jurul orei 17:30 am citit ca: “Bărbat, 34 ani, București, care s-a întors în data de 27 februarie 2020 din Londra, Marea Britanie, s-a prezentat cu simptomatologie la INBI Matei Balș.” Era o sansa buna sa fiu cazul 7 din 10 martie. Insa pe mine nu ma anuntase nimeni nimic. Am sunat la toate numerele pe care le-am gasit si am vorbit cu toate persoanele despre care stiam ca ar putea avea chiar si o minima informatie. Voiam evident sa aflu daca intr-adevar era vorba despre mine. N-am aflat nimic. Dupa zeci de telefoane pe care le-am dat eu la toate numerele oficiale puse la dispozitie, am fost sunat la 2 ore dupa ce aflasem informatia din presa. Mi s-a confirmat ca sunt pozitiv si am fost informat ca urmeaza sa vina o salvare (acea “izoleta”) sa ma preia. Am asteptat 12 ore salvarea. In acest timp am vorbit sper cu toti oamenii cu care am fost in contact in ultimele 2 saptamani. Le-am recomandat sa ia legatura cu DSP, sa sune la numarul 0800 800 358 sau la 112 in functie de caz. Imi doresc din tot sufletul ca toata lumea sa fie in regula.   Articolul integral pe G4MEDIA