Ilina a declarat la The Money Channel că nivelul producţiei de armament din România este sub media regiunii. "E foarte dificil pentru România, care şi-a pierdut de foarte mult timp foarte multe din pieţele externe, a pierdut şi piaţa românească. E foarte dificil să se alinieze în cadrul procesului de restructurare la cerinţele şi nevoile nu numai ale armatei, ci şi ale celorlalte componente. Producţia ei, care oricum nu reprezenta produse foarte moderne, se află la nivelul anilor 70, 80, despre o industrie de apărare nu mai poate fi vorba", spune Decebal Ilina.
La nivel regional, oferta de armamanet este mult mai mare decât cererea, iar contractele se dau pe criterii economice şi politice. "Sunt mult mai mulţi cei care produc decât cei care au nevoie, oferta este mult mai mare, e o concurenţă foarte mare, contractele se fac pe criterii politice, financiare şi abia apoi pe criterii economice dechise şi sincere la care ar putea să participe şi România", mai crede Ilina.
În ultimii ani, bugetul alocat apărării s-a situat la 2 la sută din produsul intern brut. Procentul este mai mic ca al altor ţări precum Arabia Saudită unde bugetul a ajuns la 8 la sută. Generalul în rezervă Decebal Ilina crede că România ar trebui să îşi facă o strategie de înzestrare cu armament care să fie votată în Parlament. În acest fel, ponderea banilor destinaţi apărării nu se va modifica în funcţie de schimbarea regimului politic.
D.Ilina: România nu mai are o industrie de apărare
Publicat la 04.04.2008, 12:27:50
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
