Dacă Tarom nu poate, o fac străinii: O companie canadiană deschide primul zbor transatlantic de la București
Publicat la 29.09.2017, 05:36:16
Compania aeriană Air Canada a anunţat lansarea primei rute transatlantice din România. Compania va lega din luna iunie a anului viitor Bucureştiul de Montreal, se arată într-un comunicat de presă.
"Anunţul de astăzi consolidează poziţia Air Canada pe piaţa globală. Cu aceste noi rute din Montreal, Air Canada devine singura companie nord-americană care zboară spre România, cea mai mare piaţă fără zboruri transatlantice, şi fortifică şi mai mult prezenţa Air Canada în Europa de Sud-Est", spune Benjamin Smith, preşedinte passenger airlines în cadrul Air Canada.
Zborurile de sezon de la Montreal spre Bucureşti vor fi operate de două ori pe săptămână, începând cu data de 7 iunie 2018, iar ultimul va fi operat pe data de 5 octombrie 2018. Adiacent acestei rute, Air Canada va putea deservi pasagerii care călătoresc la Toronto, cu escală la Montreal.
Biletele sunt disponibile pe pagina de internet aircanada.com sau prin agenţii de turism la preţuri ce pornesc de la 614 euro pentru un bilet dus-întors pe ruta Montreal-Bucureşti.
Citește mai departe în ECONOMICA.NET.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
