Vânzările Dacia au depăşit 230 de mii de unităţi în 2007, cu 17,4% mai mult decât în 2006. Exporturile au avut o pondere de 53% în vânzările totale, principalele destinaţii fiind Franţa, Germania, Maroc şi Ucraina. Cea mai spectaculosă creştere a fost înregistrată în Germania, unde vânzările Logan au crescut cu 174% în ultimele 12 luni.
În România, Dacia a vândut peste 102 mii de unităţi, dintre care peste 95 de mii au fost vehicule personale, iar restul vehicule utilitare. În ultima lună a anului trecut, vânzările Dacia au cunoscut un avans de peste 40%, depăşind 20.300 de unităţi. Centrul de expediţii CKD de la Mioveni a livrat în 2007 un volum de piese suficient pentru fabricarea a 290.000 de vehicule Logan, cu 318% mai mult decât în 2006.
"Vânzările vor creşte pentru că vom avea o gamă mai largă de produse. Singura întrebare este câte unităţi vor putea fi livrate de liniile de producţie. Vom vinde maximul pe care îl vom putea produce. Este vorba de aproximativ 300 de mii de unităţi la nivel global" a declarat Jacques Daniel, director comericial Dacia Renault.
Per total, anul trecut, vânzările grupului Renault pe plan mondial au crescut cu 2,2%, de la 2,433 milioane unităţi în 2006, la 2,487 milioane.
Dacia a vândut cu 17% mai multe maşini în 2007
Publicat la 07.01.2008, 08:13:30
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
