Renault va lansa un nou model Dacia, sub denumirea Citadine, care va fi scos la vânzare la preţul de 5.000 de euro, scrie cotidianul german „Auto Bild", care susţine că informaţiile vin din surse oficiale. În schimb, reprezentanţii la vârf ai companiei Dacia Piteşti dezmint zvonurile potrivit cărora s-ar lansa acest model. Thomas Dubruel, directorul general Dacia, a declarat pentru „Adevărul" că nu are intenţia de a produce un astfel de automobil, scrie Adevarul.
Cotidianul german a publicat şi câteva poze cu noua Dacia Citadine, despre care specialiştii industriei auto spun că „s-ar putea obţine foarte uşor în Photoshop" (n.n. - program de editare a imaginilor folosit inclusiv pentru trucaje).Noul hachback cu cinci uşi are dimensiuni asemănătoare cu Renault Twingo, dar în acelaşi timp seamănă foarte mult cu un Volkswagen Polo.



