Aceasta după ce, mii de angajaţi ai uzinei s-au întors astăzi la serviciu după o lună de pauză. Mâine, ei sunt chemaţi la un miting de amploare, organizat de Sindicatul Automobile Dacia, pentru păstrarea locurilor de muncă din industria constructoare de autoturisme şi menţinerea taxei de poluare. Uzina Dacia a fost nevoită să întrerupă producţia în perioada 11 decembrie 2008 - 11 ianuarie 2009, ca urmare a scăderii masive a pieţei auto din România şi pentru a reduce stocurile.
"Scăderea record a pieţei de vehicule noi şi numărul record de masini second-hand importate în România sunt doar unele din cauzele ce au determinat conducerea Dacia să oprească din nou producţia", a declarat Fracois Fourmont, director general Dacia.
Numărul comenzilor este foarte scăzut, fiind sub plafonul obişnuit pentru această perioadă, iar previziunile oficialilor Dacia, de 200 de comenzi pe zi nu s-au dovedit reale, în acest moment înregistrându-se doar 50 de comenzi pe zi.
Indecizia clienţilor este cauzată de situaţia taxei de poluare, programul de înnoire al parcului auto cu 60.000 de maşini ce nu a fost aplicat, dar şi de deprecierea leului care face mai scumpă o maşină pentru clienţii noştri, în condiţiile în care creditarea este foarte dificilă", a mai adăugat Fracois Fourmont.
Oficialii Dacia au asigurat că nu vor renunţa la schimbul 3 până în primăvară, pentru a vedea dacă piaţa va redamara şi în funcţie de situaţie să păstreze toţi angajaţii sau să se suspende cel de al treilea schimb. Vor fi afectate în jur de 3000-4000 de persoane, iar ţinând cont de furnizori, pe platforma industrială vor fi afectaţi circa 5000 de angajaţi. La nivelul întregului judeţ vor fi afectaţi între 10.000 şi 15.000 de persoane.

