Acţionarii companiei Dafora din Mediaş au aprobat intenţia conducerii de a majora capitalul social cu 92,26 milioane lei, de la 9,22 milioane lei până la până la 101,49 milioane lei (peste 30 milioane euro).
Potrivit unui comunicat, majorarea va fi efectuată prin emiterea unui număr de 922 milioane de titluri cu valoare nominală de 0,10 lei.
Acţionarii care deţin titluri Dafora la 5 martie 2007, îşi pot exercita dreptul de preferinţă şi pot subscrie 10 acţiuni noi pentru fiecare acţiune deţinută, informează comunicatul.
Acţionarii societăţii Dafora Mediaş au aprobat în luna iulie admiterea tranzacţionării acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti. De asemenea, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor s-a aprobat majorarea capitalului cu 5,91 milioane lei, prin emiterea a 59,17 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Astfel, capitalul societăţii a crescut de la 3,3 milioane de lei, la 9,2 milioane de lei.
Compania are un capital social de 9,22 milioane lei lei. Prima zi de tranzacţionare a acţiunilor companiei Dafora, la categoria de bază a Rasdaq, a fost 6 decembrie 1996. Acţionarul seminificativ al companiei este Gheorghe Călburean care deţinea, în luna ianuarie, 46,21% din capitalul companiei.
Dafora Medias isi majoreaza capitalul cu 92 milioane lei
Publicat la 16.02.2007, 14:26:33
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
