money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Dafora Mediaş vrea un profit de 6,19 milioane lei în acest an, în creştere de peste două ori

Publicat la 28.04.2009, 08:05:05

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Dafora Mediaş vrea un profit de 6,19 milioane lei în acest an, în creştere de peste două ori

Dafora Mediaş a obţinut anul trecut un profit net de 2,74 milioane lei (744.000 euro), de circa cinci ori mai mic decât în 2007, pe fondul comprimării afacerilor cu 9,3%, la 267,5 milioane lei (72,7 milioane euro).

Totodată, acţionarii Dafora au acceptat repartizarea celei mai mari părţi din profitul din 2008, de 2,6 milioane lei, pentru acoperirea unui sold, după ce s-a înregistrat o corecţie în urma unor majorări şi penalităţi constatate în anii anteriori.

În privinţa bugetului pentru acest an, Dafora mizează pe venituri totale de 229,8 milioane lei, în scădere cu 24%, faţă de 2008, în timp ce cheltuielile s-ar putea comprima cu 26%, până la 222,5 milioane lei.

Dafora Mediaş are un capital social de 97,36 milioane lei, divizat în 973,57 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Poitrivit ultimei raportări, acţionarul principal al societăţii este Gheorghe Călburean, cu 48,58% din acţiuni, în timp ce Foraj Sonde Craiova, firma fraţilor Cristescu, are o participaţie de 5,26%. De asemenea, fondul de investiţii Rosintaly Management Limited deţine 5,40% din capitalul Dafora.

Valoarea de piaţă a companiei este de 51,6 milioane lei (12,17 milioane euro), conform cotaţiei de 0,0530 lei, stabilită în şedinţa de vineri a Bursei.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite