money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Dan Barna, despre incidentele în care au fost semnalate incendii la trenuri: În fiecare an cifrele erau la fel. În fiecare an, un număr de locomotive foarte vechi aveau incendii, în fiecare an erau câteva deraieri

Publicat la 25.08.2021, 19:07:19

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Dan Barna, despre incidentele în care au fost semnalate incendii la trenuri: În fiecare an cifrele erau la fel. În fiecare an, un număr de locomotive foarte vechi aveau incendii, în fiecare an erau câteva deraieri


"Am avut această discuţie cu colegul de la Ministerul Transporturilor, pentru că încerc, din poziţia de vicepremier, să mă ţin la curent şi să îi ajut cât de mult pot pe colegii din ministerele pe care le coordonez, tocmai pentru că sunt multe situaţii care se blochează în mecanism şi e nevoie de o atitudine de deblocare, să spun aşa. Văzând aceste locomotive şi blocaje şi deraieri care... l-am întrebat şi am cerut o situaţie la Ministerul Transporturilor dacă anul acesta este ceva atipic; dom-le, e un ghinion, e anul trenurilor care se strică, sau se întâmplă ceva? Nu. În fiecare an cifrele erau la fel. În fiecare an un număr de locomotive foarte vechi aveau incendii, în fiecare an erau câteva deraieri”, a afirmat Dan Barna, miercuri seară, la TVR. 

 

Barna a explicat şi care sunt cauzele acestor incidente. 

 

"De fapt, despre ce vorbim? Vorbim despre 30 de ani în care în infrastructura feroviară nu s-a investit deloc. Este o decapitalizare absolut dramatică, de aceea, este şi lupta pe care o vedeţi şi tot acest demers al ministrului Transporturilor, al lui Cătălin Drulă, prin care solicită şi cere - şi la această rectificare a fost discuţia - cere resurse financiare pentru o investiţie majoră în cale ferată”, a adăugat vicepremierul.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite