Dan Georgescu este din nou preşedintele ANRCTI
Publicat la 18.09.2008, 13:12:21
Guvernul va ataca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărârea Curţii de Apel prin care instanţa a decis suspendarea revocării din funcţia de preşedinte al ANRCTI a lui Dan Georgescu precum şi a numirii lui Liviu Nistoran în această poziţie.
Consilierul pe probleme juridice al premierului Călin Popescu Tăriceanu, Tudor Chiuariu a declarat că Guvernul va face recurs deoarece consideră că decizia Curţii de Apel este netemeinică şi nelegală. Până se va pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la recursul Guvernului, decizia Curţii de Apel îşi produce efectele iar Dan Georgescu îşi poate relua atribuţiile.
Eliberarea din funcţie a preşedintelui ANRCTI, pe data de 18 august, printr-o decizie semnată de premierul Călin Popescu Tăriceanu, a fost luată în baza unui raport de audit public intern întocmit în luna august. În raport s-au constatat neregului privind cadrul de reglementare a comunicaţiilor şi atribuirea contractelor de achiziţie publică.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
