Investitorii sunt direct afectaţi de intepretările care au fost date modului de impozitare a câştigului net pe piaţa de capital şi sunt singurii care pot acţiona în judecată atât Finanţele cât şi ANAF-ul, brokerii neputând face acest lucru, a precizat Dan Paul, preşedinele Asociaţiei Brokerilor.
"Ca preşedinte al Asociaţiei Brokerilor, îi reprezint pe aceştia şi pot spune că un broker nu poate acţiona în instanţă ministerul sau Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), doar investitorul putând face acest lucru, el fiind direct vizat de incertitudinile care au apărut", a explicat Dan Paul. Asociaţia Brokerilor va continua protestele pe cale legală pentru reglementarea cestor neclarităţi, a mai spus Dan Paul, fără a preciza în ce constau aceste demersuri, în afară de protestul pe care Bursele îl organizează în şedinţa de joi.
Pe de altă parte, Septimiu Stoica, preşedintele Consiliului Bursei de Valori Bucureşti a declarat că procedurile ANAF sunt proceduri de drept adminsitrativ şi ca atare, din punct de vedere adminsitrativ, brokerii s-au trezit agenţi fiscali şi sunt implicaţi în acest angrenaj. "I-am auzit pe colegii mei susţinând posibilitatea unei acţionări în instanţă în cazul în care nu se reglementează aceste neclarităţi, mai ales că efectul unor astfel de norme este alungarea investitorilor de la bursă, care şi aşa nu sunt în număr prea mare", a mai spus Stoica.
"Dacă clienţii mei se vor plânge şi vor dori reprezentare într-un eventual proces, Broker Cluj va acţiona în instanţă instituţiile responsabile", a declarat Petru Prunea preşedintele casei de brokeraj Broker Cluj. Potrivit domniei sale, într-un asemenea caz, casa de brokeraj va pune la dispoziţia clienţilor săi personalul juridic al companiei.

