"Am fost aici trei ani şi am dat totul", a afirmat tehnicianul de 44 de ani, citat de site-ul clubului. "Sunt mândru de tot ce am realizat aici, însă acum am nevoie de o nouă provocare", a spus el.
Patronul lui Kuban, Oleg Mkrtician, s-a declarat surprins de demisia lui Petrescu. "Imediat după ce am învins-o pe FC Krasnodar (rivala locală, în meciul de vineri - n. red.), Petrescu a venit şi mi-a spus că vrea să plece. Nu m-am aşteptat niciodată să-l aud spunând asta", a afirmat Mkrtician, "foarte trist" că se desparte de tehnicianul român.
În noua ediţie de campionat, Kuban este pe locul 4, cu 6 puncte după 4 etape.
Petrescu a venit la Kuban în decembrie 2009 şi a promovat echipa în primul eşalon. În noiembrie anul trecut, el şi-a prelungit contractul până în 2015. Echipa, la care au jucat mai mulţi fotbalişti români sau care au trecut prin Liga I, a încheiat ultimul campionat pe locul 8.
Într-un mai vechi interviu pentru Reuters, Petrescu a afirmat că vrea s-o antreneze într-o zi pe Chelsea, echipa unde a jucat cu succes mai mulţi ani.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.