Daniel Dăianu cere explicaţii Comisiei Europene cu privire la măsurile împotriva crizei
Publicat la 27.10.2008, 07:41:06
Eurodeputatul Daniel Dăianu a trimis joi o scrisoare prin care cere explicaţii Comisiei Europene cu privire la măsurile concrete pe care le are în vedere pentru problemele specifice ale economiilor emergente din Uniunea Europeană, pe fondul crizei financiare internaţionale şi al răspândirii recesiunii în Europa.
Dăianu remarcă de asemenea că "majoritatea discuţiilor despre pachetele de ajutor în industria financiară au în vedere statele din zona euro sau membrele mai vechi ale Uniunii Europene, în timp ce noile state membre sunt foarte rar menţionate". Miza economiilor emergente este mult mai mare, spune Dăianu, pentru că aceste economii nu beneficiază de avantajele deţinerii unei monede de rezervă ca monedă proprie, au deficite mari de cont curent şi resimt într-o mai mare măsură fuga lichidităţilor către plasamente mai sigure.
Toate acestea pun o presiune uriaşă asupra propriilor valute şi complică imens acţiunile băncilor centrale naţionale. "Ironia este că anumite entităţi financiare care solicită ajutor de la stat sunt angajate în operaţiuni speculative în economiile emergente care produc daune importante şi care măresc riscurile sistemice. BCE şi FMI pot asista noile state membre în această perioadă foarte dificilă. Dar Comisia trebuie să depăşească faza rapoartelor care îndeamnă la politici prudente", mai precizează Daniel Dăianu, membru al Comisiei de buget a Parlamentului European. Comisia Europeană este obligată să răspundă prioritar, în scris, eurodeputatului român.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
