“Activitatea departamentelor de litigii s-a intensificat, iar dosarele de insolvenţă continuă să fie numeroase şi adeseori complicate. Parteneriatul cu Horia – Cristian Ţiril ne consolidează poziţia în zonă“, a declarat Nicoleta Grama.

 

Societatea de avocatură Dănilă, Petre & Asociaţii şi-a dezvoltat reţeaua teritorială prin parteneriate în ţară, astfel: la Timişoara cu casa de avocaţi coordonată de prof. dr. Ion Turcu, în Bucureşti prin relaţia de colaborare cu casa de avocatură coordonată de av. Dorin Sabău, iar în afara graniţelor prin parteneriatele cu casa de avocaţi Hanganu, Tănase şi Partenerii în Chişinău, Republica Moldova dar şi în Ruse, Bulgaria.

 

Dănilă, Petre & Asociaţii este o societate de avocatură înfiinţată în 2003, de cei doi parteneri Luminiţa Dănilă şi Cristian Petre, şi are în prezent o echipă de 17 avocaţi permanenţi şi 7 firme colaboratoare. Grupul de firme Dănilă, Petre & Asociaţii oferă expertiză în domenii precum drept fiscal, dreptul penal al afacerilor, privatizări, litigii, dar şi consultanţă fiscală şi recuperare de creanţe.

 

Casa de avocatură Horia – Cristian Ţiril a fost înfiinţată în anul 2000 şi îşi concentrează activitatea pe dreptul afacerilor, litigii comerciale, soluţionarea disputelor de afaceri, arbitraj-mediere. Activitatea firmei din domeniul reorganizării şi lichidării judiciare a fost dezvoltată în principal în direcţia apărării drepturilor creditorilor.