Initial, cele doua firme se inscrisesera separat pentru acest dosar, insa, pe fondul volumului mare de munca, oficialii FP au luat decizia de a angaja ambii evaluatori.

“A fost adoptata solutia de angajare a doi evaluatori pentru Fondul Proprietatea, in primul rand pentru a face fata volumului foarte mare de lucru si pentru a evita situatii de conflict de interese”, a declarat pentru Business Standard Alexandru Paunescu, membru in cadrul Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea.

Potrivit acestuia, este foarte probabil ca PricewaterhouseCoopers sa fie auditorul unora dintre companiile din portofoliul Fondului.

Totodata, spune acesta, se evita semnele de intrebare privind dubla calitate a uneia dintre cele doua companii de consultanta, respectiv de evaluator si auditor.

“Din numarul total al companiilor pe care le cuprinde Fondul, exceptandu-le pe cele care au fost deja evaluate, PricewaterhouseCoopers va evalua 26 dintre acestea, iar Darian va evalua 50”, spune Emanoil Negut, presedintele in exercitiu al Fondului Proprietatea.

Serviciile de evaluare pe care Fondul Proprietatea le-a cumparat de la cele doua companii de consultanta se vor parcurge in patru luni de la data intrarii in vigoare a contractului, pentru una dintre categoriile de participatii.

Pentru alte doua categorii de participatii, serviciile se vor indeplini in maximum trei luni de la data la care Fondul Proprietatea va transmite ordinul de incepere a lucrarii.

“Misiunea de evaluare a Fondului Proprietatea va fi, cu siguranta, o provocare, prin complexitatea si unicitatea sa. Portofoliul care urmeaza a fi evaluat este foarte mare, fiind vorba de participatiile Fondului in peste 80 de companii, din domenii complet diferite de activitate. Faptul ca au fost alese doua companii de evaluare pentru a estima valoarea pachetelor de actiuni este, de asemenea, unicat, dar si firesc, in conditiile date. Alegerea ambelor companii de evaluare reprezinta o garantie a modului profesionist in care se va efectua evaluarea si a utilitatii rezultatelor finale”, a declarat Adrian Vascu, partener in cadrul Darian Rom Suisse Cluj-Napoca.

‘Din numarul total al companiilor pe care le cuprinde Fondul, exceptandu-le pe cele care au fost deja evaluate, PricewaterhouseCoopers va evalua 26 dintre acestea, iar Darian va evalua 50 Emanoil Negut presedintele Fondul Proprietatea