Darius Vâlcov, condamant la 8 ani de închisoare în primă instanță, scapă de controlul judiciar
Publicat la 10.05.2018, 07:54:56
Decizia pe care magistraţii doljeni au luat-o miercuri nu este definitivă şi poate fi contestată de procurorii DNA, în 48 de ore. În faţa instanţei, Vâlcov a solicitat revocarea măsurii preventive arătând că trebuie să plece într-o deplasare alături de premierul Viorica Dăncilă, potrivit Mediafax.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada noiembrie-decembrie 2012, pe când Vâlcov era primar al municipiului Slatina, acesta i-a pretins unui om de afaceri un procentaj de aproximativ 10-15% din sumele încasate de societatea sa de la municipalitate, în baza unui contract semnat anterior.
În perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013, mai spun anchetatorii, Vâlcov a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât afaceristul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Darius Vâlcov este acuzat că a procedat la fel şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, Condor Păduraru, privind reabilitarea Centrului istoric al Slatinei, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA.
În luna februarie, Darius Vâlcov a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 8 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie, într-un alt dosar. Totodată, fostul ministru al Finanţelor mai este trimis în judecată într-un dosar care vizează tot fapte de corupţie, aflat pe rolul Tribunalului Gorj.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
România, 110 zile fără guvern cu puteri depline
Politic
Nicușor Dan pleacă la New York. Președintele României va susține un discurs la ONU

Politic
Oana Țoiu, mesaj la CNN despre apărarea Ucrainei: „Nu facem suficient”

Politic
Legea salarizării intră în linie dreaptă. Proiectul care ar trebui să respecte PNRR și constrângerile bugetare, pe masa partidelor

Politic
