Tribunalul Dolj l-a condamnat marți, în primă instanță, pe Darius Vâlcov, în calitate de fost primar al Slatinei, la 6 ani și jumătate de închisoare într-un nou dosar de corupție. Vâlcov poate ataca decizia. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la Darius Vâlcov a sumei de 4.296.270 lei.
Fostul primar al Slatinei a fost condamnat pentru luare de mită, fiind acuzat de DNA că ar fi primit comisioane de la oamenii de afaceri care aveau contracte cu primăria. E vorba de contracte pentru izolarea termică a blocurilor, reabilitarea centrului istoric din Slatina și lucrări de extindere a rețelei de apă din județul Olt.
Într-un alt dosar penal, al treilea, Vâlcov a primit 8 ani de detenție efectivă, pe 8 februarie 2018.
Fost Ministru al Finanțelor Publice între 2014 - 2015, Darius Vâlcov este cel care a întocmit raportul de evaluare a Guvernului Grindeanu și a fost considerat de mulți membri PSD, dar și din partidele de “opoziție”, drept “eminența cenușie” a Guvernului Dăncilă.
Vâlcov a avut o contribuţie majoră la programul de guvernare al PSD, iar apoi a ocupat funcția de consilier de stat în cabinetul Dăncilă.
Fostul primar al orașului Slatina (2004-2012), care și-a început ascensiunea politică în 2000, ca membru al Partidului Democrat (PD), a fost acuzat de spălare de bani, luare de mită și trafic de influență în mai multe dosare ajunse în instanță.



