>Care sunt planurile de dezvoltare ale grupului Schneider Electric in Romania?
Ca grup, suntem intotdeauna atenti la oportunitatile de achizitii, iar in cazul in care compania achizitonata are si facilitati de productie, sigur ca le vom utiliza. In momentul de fata nu cautam sa facem o investitie greenfield in Romania, suntem mai degraba interesati de achizitionarea unei companii in care sa aducem metodologiile noastre de productie.
Nu avem, la momentul actual, o lista de companii in vedere, dar suntem in continuare atenti la oportunitati.
>Nu ati gasit nimic interesant pana acum?
E dificil sa gasesti un producator de echipamente energetice in Romania care are o pozitie puternica. Cred ca exista oportunitati sa achizitionam, posibil, companii de servicii, ele ar putea sa intampine dificultati.
Acesta este un domeniu in care ne gandim cu siguranta sa ne dezvoltam businessul. Ne uitam, de asemenea, la companii implicate in eficienta energetica - pot fi de servicii sau de consultanta in acest domeniu, orice are de-a face cu eficienta energetica, nu trebuie sa fie neaparat producatori.
>Ce fel de servicii va intereseaza, in afara de cele pentru eficienta energetica?
Modernizarea echipamentelor electrice, servicii de instalare, de vanzare a solutiilor noi, cele de retehnologizare, prin care echipamentele care au ajuns la capatul vietii de exploatare sunt inlocuite cu altele noi, si nu in ultimul rand, servicii din domeniul securitatii.
Am vorbit cu bancile sa fie atente la piata, la oportunitati pe aceste segmente pentru noi.
>Vad ca exista un interes deosebit pentru eficienta energetica...
Noi ne pozitionam, in calitate de companie, in special pe managementul eficient al energiei. De exemplu, daca schimbi becurile cu unele eficiente, nu inseamna ca vei avea, automat, o cladire eficienta energetic.
Schneider Electric vorbeste despre eficienta energetica activa, si primul lucru pe care il facem este masurarea, care iti induce apoi comportamentul. Acesta este primul pas. Apoi, de exemplu, instalezi detectoare de miscare, variatoare in locul intrerupatoarelor obisnuite, care te ajuta sa reduci consumul si mai mult. Pentru noi asta e o mare oportunitate, pentru ca oamenii incearca sa micsoreze costurile, incep sa se uite la cat ii costa energia electrica.
>Cum a crescut businessul de solutii pentru eficientizare economica?
Vedem majorari pe sistemele de control al iluminatului, pe sistemele de management al cladirilor, dar si pe automatizarile pentru resedinte se constata crestere.
>Vedeti acelasi lucru si pentru 2009?
Da. Folosim aceste segmente pentru a compensa reducerile, scaderile pe care le-am avut pe alte segmente de produse. Cred ca produsele legate de eficientizare energetica vor avea un ritm de crestere dublu fata de cel de crestere a pietei. De aceea investim mai mult aici, pentru ca iti pui banii acolo unde exista un motor de crestere. Solutiile de eficientizare energetica ar putea ajunge la 30% din cifra noastra de afaceri, in urmatorii trei ani.
>Cum vi se pare legislatia pentru promovarea eficientei energetice?
Cred ca acum legislatia se concentreaza mai mult pe partea de eficientizare pasiva - termoizolatii si inlocuirea becurilor -, dar cred ca mai sunt lucruri de facut pe partea de eficientizare activa. Putem economisi 10-15% pe pasiv, dar si alte 10-15 procente pe activ, de aceea ar trebui sa mearga impreuna. Pasiv pentru mine este consumul energiei - lumina, incalzire, ventilare. Apoi avem managementul energiei - monitorizarea si controlul consumului, detectoare de miscare etc.
>Cu cat creste costul unei cladiri noi, dotate cu toate aceste sisteme de automatizare a consumului energetic?
Amortizarea costurilor depinde de marimea consumului de energie. O fabrica industriala, in trei-sase luni, o casa - pana la doi ani. Pentru consumatorii industriali, decizia e usor de luat, dar un dezvoltator imobiliar mic sau un consumator rezidential e greu de convins. De aceea trebuie convins Guvernul sa promoveze legislatia necesara, pentru ca pe termen lung reduce costurile locale cu energia.
>Exista alte produse sau servicii pe care le vedeti acum ca pe o oportunitate?
Suntem pe cale sa lansam un nou produs pe piata, care face parte tot din gama de produse care asigura eficienta energetica in distributia electrica. Cred ca vom fi primii pe piata cu acest produs si mai cred ca acesta va crea oportunitati mari pentru Schneider. O alta piata unde vedem alte oportunitati este cea a solutiilor de securitate. Credem ca securitatea devine tot mai importanta pentru oameni.
>Cum evolueaza piata de echipamente energetice acum, in criza? Exista companii mici care dispar?
Piata romaneasca este oarecum unica, pentru ca majoritatea competitorilor nostri sunt firme internationale. Unele dintre companiile mici, ca de exemplu Electroaparataj, scad, e posibil sa dispara. Asadar, vad competitorii internationali castigand noi cote, companiile nationale si cele regionale mor, iar companiile internationale devin tot mai puternice. Per ansamblu, marimea pietei de echipamente electrice scade, din cauza crizei, cu circa 7-10%, potrivit estimarilor noastre. Cand piata scade, nu mai e atat de mult loc, iar oamenii vor produse si servicii mai bune. Nu mai vad atat de multe produse contrafacute pe piata. Tin minte ca acum doi ani incercam sa educam piata cu privire la riscurile prezentate de produsele contrafacute.
>Ati acceptat reduceri de preturi pentru clientii mari?
Desi producatorii de bunuri de consum folosesc pretul pentru a provoca cererea, pe piata noastra, cea business to business, nu pretul creeaza cererea - ea e acolo sau nu. Daca am nevoie de un intrerupator, de exemplu, trebuie sa cumpar unul si pot alege intre unul mai ieftin sau unul mai scump. Chiar daca aflu ca Schneider a redus preturile cu 75%, de pilda, daca nu am nevoie de un intrerupator, nu cumpar unul. Daca aflu ca Dacia si-a redus preturile cu 75%, poate ma duc sa cumpar o masina. Nu am nevoie de ea, dar o cumpar, pentru ca e o afacere buna. Pretul nostru depinde de cel al competitorilor nostri si de strategia de piata.
>Care sunt cei mai mari clienti?
Pe anumite proiecte, am lucrat pentru centrul de date al BRD, Apa Nova, fabrica de sticla a firmei Saint Gobain, Renault Dacia. Facem sisteme pentru cladiri in multe proiecte.
>Ce plan de investitii aveti pentru anul acesta?
Anul trecut am facut o investitie de proportii intr-un nou sistem logistic si informatic care ne-a ajutat sa ne imbunatatim serviciile. Pentru ca am avut investitii foarte mari anul trecut, nu mai facem investitii similare anul acesta. Dar vom investi intr-un website nou, acesta este un proiect global, si in brandingul ambalajelor, pentru ca ne facem tranzitul de la mai multe branduri la unul singur. Schneider Electric este o companie de achizitii, include peste 100 de companii preluate la nivel global, deci ne vom rebrandui produsele, ambalajele, astfel incat clientii sa vada un singur brand.
>Aveti clienti cu dificultati la plata sau ce alte probleme intampinati acum?
Exista o problema de lichiditate in piata, care provine in primul rand de la banci, apoi de la Guvern, care nu reuseste sa introduca lichiditati in piata destul de repede, apoi de la accesul birocratic si dificil la fondurile europene. Astfel, clientii nostri au dificultati in a incasa banii de la clientii lor, iar cum asta se propaga in lant...
>Pe ce indicatori ati construit bugetul pe acest an - crestere economica, curs euro?
Stabilirea ratei de schimb a fost foarte dificila pentru noi. Am avut intalniri cu doua banci. In noiembrie, decembrie, ianuarie, ele au prevazut patru rate de schimb diferite, cuprinse intre 3,75 si 4,35 lei/euro. Pentru mine a fost deci foarte dificil. In criza economica si in ceea ce priveste rata de schimb valutar, foarte afectata, trebuie sa fii foarte flexibil, sa te misti rapid... Initial, am prevazut 4,1 lei/euro, apoi 4,3 lei/euro... Daca dumneavoastra stiti, imi puteti spune si mie... Cresterea economica cred ca va fi negativa.
>Cum a fost Romania afectata, comparativ cu alte state si cand credeti ca vom “atinge fundul oceanului”?
Singurul comentariu pe care il am este ca, in Europa Centrala si de Est, Schneider Electric Romania o duce bine comparativ cu multi alti colegi ai nostri. Anul trecut era printre tarile cu cea mai mare rata de dezvoltare, dar sunt si tari care o duc mai bine ca noi din estul Europei. Daca as putea prevedea cand vom ajunge la varful crizei... Nu stiu... Vorbind cu bancile, mi-au spus ca vor relua creditarea in trimestrul trei, iar Guvernul a convenit un imprumut cu FMI care va ajuta lichiditatea.
>Daca nu ar fi fost criza, cu cat ar fi crescut afacerile in 2009, care ar fi fost tinta?
Cred ca ar fi fost de circa 8-10% pentru Schneider Electric, la nivel global, pentru Romania ar fi fost probabil de circa 15%. Dar e irelevant acum. Efectul crizei ar putea fi o scadere de 5% a afacerilor, la fel de bine cum ar putea fi si de 20%.
CV David Nicholl
- A preluat subsidiara romaneasca a companiei Schneider Electric in septembrie 2006.
- Anterior, timp de trei ani, a fost Industrial Systems and Solutions director in cadrul sucursalei britanice a Schneider Electric. Timp de sase luni, David a fost director comercial al Schneider Electric Marea Britanie.
- In 1996-1997 a lucrat ca account manager la reprezentanta europeana a Mitsubishi, iar anterior a activat in mai multe companii din domeniul electronicii
- Are studii de inginerie la Universitatea Loughborough si a absolvit cursurile MBA ale Open University Business School
Profil Schneider Electric
- Este lider mondial in distributie electrica si automatizari industriale.
- Are 120.000 de angajati in 102 de tari
- A avut venituri de 18,3 mld. euro in 2008
- In 1997, Schneider Electic a decis infiintarea unei filiale in Romania, cu sediul central in Bucuresti si cu agentii teritoriale la Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Iasi si Timisoara
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.