Generalul în retragere, înainte unul dintre cei mai respectaţi lideri militari ai ţării, a intrat printr-un labirint de coridoare subterane care conduc la o cameră securizată. Directorii CIA intră de obicei prin uşa din faţă a clădirii, notează AP.
David Petraeus este vizat de o anchetă a CIA în legătură cu acţiunile greşite pe care le-ar fi putut comite în aventura sa extraconjugală la adresa puternicului serviciu de informaţii, deşi nu acesta este subiectul audierilor de vineri cu uşile închise din Congres.
Atacul de la 11 septembrie 2012 de la Benghazi, în care a fost ucis ambasadorul Statelor Unite şi alţi trei americani, a declanşat o 'furtună' politică, republicanii susţinând că preşedinţia americană a indus în eroare publicul cu privire la motivele care au condus la violenţele din Libia.
David Petraeus apare pentru prima dată vineri în faţa comisiei pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor şi apoi în cadrul aceleiaşi comisii din Senat pentru a oferi mai multe detalii despre răspunsul SUA la atac.
'Directorul Petraeus a mers la Tripoli şi a discutat cu mai multe persoane implicate', a declarat preşedintele democrat al comisiei pentru serviciile de informaţii din Senat, Dianne Feinstein.
'Aş dori să ştiu părerea lui de ce a durat atât de mult pentru a obţine evaluări mai precise în legătură cu ceea ce a avut loc la Benghazi', a afirmat la rândul său Adam Schiff, membru al comisiei pentru serviciile de informaţii din Camera Reprezentanţilor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.