Walton nu a fost - si nici acum nu este - bland cu criminalii. Dar, cum l-am auzit spunandu-le multor acuzati care au stat in fata lui pe vremuri, principiul lui de baza este sa-i invete intotdeauna pe ceilati o lectie despre consecintele alegerilor facute.
In tinerete, Walton insusi a facut fata multor ispite de a trece de cealalta parte a legii. Dupa ce a devenit judecator, a petrecut nenumarate ore vizitand scoli din cartierele rau famate ale Washingtonului, vorbindu-le adolescentilor despre cat de important este sa-ti creezi bariere impotriva tentatiei de a alege ‘‘calea cea mai usoara’‘.
Acum, multi conservatori sunt suparati pe Walton pentru ca a fost dur in Libby. In parte, criticile lor se bazeaza pe credinta ca mandatul lung si eficient al lui Libby - atestat ca atare de fostul secretar de stat Henry Kissinger si de multi alti oameni de valoare - ar trebui sa compenseze orice greseli ar fi facut in acest caz. Principala lor plangere este ca aceasta condamnare a oficialului Casei Albe, pentru marturii false si obstructionarea justitiei, a fost rezultatul unei ‘‘scurgeri de informatii’‘ intr-o ancheta care nu era necesara. Procurorul special Patrick Fitzgerald a aflat, la scurta vreme dupa ce si-a preluat mandatul, ca Richard Armitage, un inalt oficial al Departamentului de Stat, si consilierul prezidential Karl Rove au fost sursele pe care comentatorul Robert Novak le-a folosit pentru a identifica rolul agentei CIA Valerie Plame Wilson in misiunea sub acoperire a sotului ei, care a pus sub semnul intrebarii motivatia administratiei Bush pentru razboiul din Irak.
In ciuda lipsei unei evidente clare de infractiune, Fitzgerald l-a pus pe Libby sub acuzare pentru ca a negat in fata FBI si a marelui juriu ca ar fi discutat cazul Wilson cu reporterii. Libby a fost condamnat pe baza marturiilor unor reporteri de la NBC, The New York Times si Time - o provocare si mai mare pentru conservatori. Totusi, in privinta problemei fundamentale, Walton si Fitzgerald au dreptate. Libby a lasat loialitatea fata de seful sau si de administratie sa-i intunece judecata - si poate si memoria - facandu-l sa nege ca a luat parte la tentativele de discreditare a sotilor Wilson. Sa minti in fata unui mare juriu este un lucru grav, mai ales cand cel care o face este o persoana cu o pozitie inalta in guvern, unde increderea publica este in joc. Cunoscandu-l putin pe Judecatorul Walton, am fost sigur ca in niciun caz nu va permite unui ‘‘greu’‘ sa scape mai usor decat baietii rai de cartier carora le dadea pe vremuri sentinta. Cand va merge la urmatoarele cursuri, vrea sa le poata spune tinerilor ca ‘‘nimeni nu este mai presus de lege’‘ si sa vorbeasca serios. Vedeti, Walton nu vrea doar sa aplice legea. El vrea si sa ii indrepte pe tineri spre calea cea dreapta. Acest caz ii va fi de ajutor.
