De astăzi, băncile vor informa zilnic Fiscul despre conturile pe care le deschideţi sau închideţi
Publicat la 01.07.2016, 03:42:59
Potrivit actului normativ, băncile trebuie să transmită, zilnic, lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, precum şi datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise la acestea.
În plus, potrivit aceluiaşi document, ANAF va primi, în fiecare zi lucrătoare, o listă a persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi încetarea contractului de închiriere, scrie avocatnet.ro.
De asemenea, conform reglementărilor în vigoare, instituţiile de credit sunt obligate ca, la solicitarea Fiscului, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi.
Pentru ca toate aceste prevederi, menţionate anterior, să fie aplicabile, a fost nevoie de publicarea unui act normativ care să aprobe procedura de aplicare a acestora.
Astfel, potrivit Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3770/2015, act normativ intrat în vigoare în prima zi a anului, prin conturi deschise se înţelege toate tipurile de conturi de care poate dispune un client, indiferent de monedă şi dacă acestea sunt deschise sau au fost deschise şi figurează închise la momentul efectuării solicitării.
Totuşi, în primele trei luni ale anului, băncile au transmis doar raportări simplificate către ANAF, astfel încât instituţia a decis să amâne, până la 1 iulie, termenul de la care băncile vor fi obligate să raporteze zilnic informațiile despre conturile bancare deschise şi închise.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
