Banca Naţională a României pune in circulatie, de azi, bancnota de 200 de lei şi va închide etapa de transformare a bancnotelor. Banii vor avea pe faţă portretul lui Lucian Blaga, iar pe verso statuia Gânditorului de la Hamangia. Oficialii BNR au ales data de 1 decembrie, pentru a marca, pe de o parte, Ziua Naţională a României, iar pe de alta, pentru faptul că în aceeaşi zi, dar în 1990 a fost pus în circulaţie primul set monetar, moneda de 10 lei vechi.
In urma cu cateva luni, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, preciza ca argumentul care a stat la baza deciziei de lansare a bancnotei de 200 de lei este obisnuirea populatiei cu structura insemnelor euro in perspectiva adoptarii monedei unice europene. Prin lansarea noii bancnote avem acelasi numar de cupiuri ca si zona euro.
Mugur Isarescu a precizat ca bancnota de 200 de lei va fi cea mai utilizata la ATM-uri. Potrivit calendarului denominarii, leul vechi si cel nou vor circula in paralel pana in ultima zi a acestui an, iar de la 1 ianuarie 2007 vechile bancnote vor putea fi preschimbate pe termen nelimitat la BNR, fara taxe si comisioane


