Dacă întrebi un om obișnuit „de pe stradă", ce crede despre sistemul de sănătate din România, răspunsul va fi aproape stereotip: „Eu plătesc atât de multe taxe pentru sănătate. Unde se duc acești banii? Uită‑te la cât este de corupt sistemul, la cât de groaznic arată spitalele și cât de scumpe sunt medicamentele!". Și are dreptate!
Dacă stai de vorbă cu autoritățile, povestea lor pare a fi, de asemenea, verosimilă. În 2005, sumele cheltuite pentru sănătate, provenind din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS) și administrate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), s‑au ridicat la 2,3 miliarde de euro. Sunt bani privați care au ca sursă contribuția plătită de către angajați și angajatori (contribuția totală ajungea la 14% din veniturile lor și era plătită de către 5,7 milioane de contribuabili). La acestea se adăugau, puțini cei drept, cei 0,5 miliarde de euro plătiți de către Ministerul Sănătății, prin intermediul bugetului consolidat al României.
În 2012, sistemul de îngrijire a sănătății are un buget aprobat de 5,5 miliarde de euro, dublu față de 2005! O parte, adică 4,22 miliarde euro, vin de la FNUASS (la care, atenție, contribuie în prezent numai 3,8 milioane de români, care achită actualmente doar 10,5% din veniturile lor pentru asistență medicală, iar veniturile respective s‑au diminuat între timp cu 25% în sectorul public!).
Peste acestea, se adaugă 1,3 miliarde euro plătite de Ministerul Sănătății, sumă care este aproape triplă față de 2005.
Omul obișnuit „de pe stradă", nu pare să știe două lucruri importante: 1. Cheltuielile de finanțare a sănătății au crescut în valoare absolută de trei ori la Ministerul Sănătății și de două ori la CNAS, în ultimii șapte ani; 2. în aceeași periodă, din cauza crizei și a „dispariției" plătitorilor de taxe și/sau a contribuțiilor individuale, baza de calcul pentru veniturile CNAS s‑a redus considerabil. Este vorba despre veniturile care au rămas, în realitate, în sistemul de sănătate, pentru că nu trebuie să fii matematician ca să sesizezi anomalia: veniturile din 2005 ar fi trebuit să fie mult mai mari, în valori absolute, decât cele utilizate efectiv în acel an, și cu siguranță mai consistente decât în următorii ani.
Și totuşi, omul „de pe stradă" are dreptate. Plățile informale din cadrul sistemului, calculate de către diferite surse, au totalizat mai mult de un miliard de euro în 2011. Spitalele rămân insuficient finanțate în comparație cu creșterea cererii de servicii de sănătate, iar prețurile pentru medicamente au crescut de la un preț mediu pe cutie în jurul valorii de zece lei, în 2007 la 20 lei, în 2011. Şi toate acestea se întâmplă într‑o Românie codașă a Europei la majoritatea indicatorilor și statisticilor din sănătate. Este ceea ce încep să afle și copiii din ciclul primar, care contribuie îngrijorător la statistici (bolile infecto‑contagioase ale copiilor încep să se ducă în roșu, în statisticile europene de profil).
Să nu uităm și că, în ultimii trei ani, sistemul de sănătate a produs arierate. La care se adaugă și cele rezultate de la companiile de stat. Arierate care constituie de altfel și motivul nedumeririi și îngrijorării autorităților și organismelor de finanțare (Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială).
Și totuși, nevoia de servicii medicale va crește exponentțial în următorii trei ani. Se estimează că nevoia pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului, de exemplu, va crește în Europa, cu până la 35% în următorii trei ani.
Lăsând la o parte statisticile europene, voi reveni la conflictul epic dintre omul „de pe stradă" și autorități, ambii având dreptate. Primul spune că, în statele europene, se alocă în medie 8% din PIB pentru sănătate, comparativ cu numai 3,6% în România. Al doilea spune că România oferă 14% din bugetul consolidat pentru îngrijirea sănătății – care este un indicator mai precis, având în vedere dimensiunea și structura PIB românesc.
La sfârșitul acestei intervenții, am să semnalez ceea ce mi‑au explicat bancherii și asiguratorii privați: disponibilitatea românilor de a investi suplimentar bani, în mod privat, în serviciile de îngrijire a sănătății, depășește șase miliarde de euro, iar unele surse spun că suma se apropie de zece miliarde de euro!
2012 este anul reformei sistemului de sănătate. Dacă privim holistic, vorbim de o reformă, pentru că se schimbă modalitatea de finanțare a sistemului. Întrebarea la care trebuie să se răspundă în acest an, nu este dacă noul proiect de lege va fi aprobat sau nu, ci dacă legislația secundară și terțiară va reuși să asigure utilizarea optimă a celor șase, respectiv zece miliarde de euro.
Dragoș Damian este CEO al Terapia Ranbaxy.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
