De câte ori e bine să te speli pe cap săptămânal. Poate te-ai întrebat măcar odată de câte ori e bine să te speli pe cap pe săptămână.

Unele persoane se spală pe cap doar odată pe săptămână, în timp ce altele aproape zilnic, ori odată la două zile. În realitate, ar fi bine să fim atenți de câte ori facem acest lucru.

În primul rând niciun specialist nu îți va recomanda niciodată să te speli pe cap în fiecare zi. Părul are nevoie de timp, așa că trebuie să stea măcar câteva zile fără să fie spălat. În caz contrar, pot apărea probleme.

De câte ori e bine să te speli pe cap săptămânal

O șamponare prea frecventă a părului poate conduce la deteriorarea lui. Șamponul propriu-zis are rolul de a reține uleiurile. Din acest motiv, dacă ne spălăm prea des cu el, ne putem usca și deteriora părul până la rupere, potrivit unui profesor asistent de dermatologie, Angela Lamb.

Există însă și excepții. Doar numite persoane au voie să se spele pe cap zilnic. Este vorba despre cei care au părul foarte fin și trăiesc într-un mediu cu condiții de umiditate ridicate. De cele mai multe ori, aceștia au scalpul foarte gras, au remarcat specialiștii.

De câte ori e bine să te speli pe cap săptămânal

Ca regulă generală, cu cât firul de păr este mai gros, iar scalpul mai puțin gras, cu atât mai rar ar trebui să ne șamponăm părul. Persoanele care au părul uscat sau au părul creț în mod natural pot să stea mai multe zile fără a se spăla pe cap, fără nicio problemă, a arătat profesorul asistent de dermatologie.

La cât timp trebuie să te speli pe cap deci în mod normal? Odată la trei zile, spun specialiștii. Totuși, nu există o recomandare generală.

Trebuie să te speli pe cap atunci când părul este vizibil uleios, iar scalpul are mâncărimi. Există însă și alternative precum șamponul uscat care te pot ajuta.