Vechea Dacia 1300 dădea excelent măsura a cât de capabil este statul feudal român. Cu tehnologie franţuzească importată la mâna a doua şi execuţie adaptată muncitorilor şi utilajelor româneşti, Dacia a ajuns un sicriu pe roţi, anacronic, fragil şi neconfortabil. Avea un singur avantaj: devenea brusc prietenoasă şi se lăsa convinsă să meargă iar dacă ştiai unde şi cum să ungi.
Chiar şi după 1990, sub administrarea statului uzina n-a fost în stare să vină cu altceva. Inginerii uzinei au încercat să-i pună câte o caroserie mai arătoasă sau câte un motor de import, dar maşina a rămas - mai mult sau mai puţin - aceeaşi.
