money.ro
Piețe financiaremoney.ro

De ce e bun un MBA? Investeşti 4.000 de euro şi câştigi 2.250 de euro pe lună după absolvire

Publicat la 25.02.2010, 13:21:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
De ce e bun un MBA? Investeşti 4.000 de euro şi câştigi 2.250 de euro pe lună după absolvire

“Dacă în anii trecuţi cei mai mulţi absolvenţi de MBA sau E-MBA îşi sporeau veniturile după absolvirea unui MBA cu 30-50% chiar din primul an, în acest moment asistăm la o scădere a acestui procent, acesta ajungând la 10%, maxim 30%”, a declarat pentru MONEY.ro Mihaela Scarlat, executive researcher la Advice Human Resources.

Estimări mai optimiste

Salariul unui absolvent de MBA creşte cu aproximativ 50 % în primul an de la absolvirea programului, a spus pentru MONEY.ro Florin Ochiana, HR operations manager la Lugera & Makler.

Venitul poate creşte cu peste 100%, dacă ne referim şi la partea variabilă a salariului, crede Corina Diaconu, managing director al companiei ABC Human Capital.
“Conform ultimelor statistici, un absolvent de MBA poate obţine o majorare
salarială cuprinsă între 20 şi 100%. La această estimare nu au fost luate în
considerare şi beneficiile incluse în pachetul salarial. Astfel că, la un calcul total, creşterea salarială ar putea depăşi pragul de 100%”, a spus pentru MONEY.ro Corina Diaconu. Totuşi, acest nivel salarial poate fi atins doar de candidaţii care deţin experienţă profesională relevantă în domeniul pentru care aplică, mai spune reprezentantul ABC Human Capital.

Ai absolvit un MBA? Câştigi peste 2.250 de euro.

Potrivit studiilor, un absolvent român de MBA a câştigat în medie 2.250 de euro net pe lună, în 2009.
“Anul trecut s-au făcut nişte studii referitoare la câştigurile salariale ale absolvenţilor români de MBA şi EMBA, şi, din răspunsurile acestora, se pare că se câstiga în medie 2.250 euro net pe lună, respectiv 3.000 de euro net pe lună”, a spus Florin Ochiana.

Limita inferioară a salariului unui absolvent de MBA în primul an de la absolvirea programului este de 2.500 de euro, este de părere Mihaela Scarlat, în timp ce Corina Diaconu spune că 2.500 de euro este nivelul mediu de salarizare al absolventului de MBA.
“La nivel realist, făcând abstracţie de valorile vehiculate de către absolvenţii unui MBA, nivelul salarial se ridică la o medie netă de 2.500 de euro, la care evident se adaugă bonificaţiile atingerii targetului”, a spus Corina Diaconu.

MBA-ul nu garantează nimic. “Câştigi” dacă îţi joci bine cărţile.

George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi head-hunteri de la nivel local, spune că evaluezi “competivitatea” unui MBA, funcţie de "cota sa de piaţă". Nu urmezi un program scump dacă vrei să îl ţii “sub cheie”.
“Dacă faci un MBA scump şi nu strigi în gura mare că l-ai facut, e ca şi cum ai arunca banii pe fereastră”, a spus pentru MONEY.ro George Butunoiu, managing partner al firmei George Butunoiu Executive Search.
Deşi MBA-ul creşte cota unui absolvent, nu-i va asigura şi o poziţie profesională mai bună şi nu îi va garanta o ascensiune rapidă în ierarhia organizaţiei din care face parte, spune Corina Diaconu.

Când devine profitabil un MBA?

Perioada de timp necesară recuperării investiţiei şi procentul cu care urcă salariul după absolvirea programului sunt cele 2 variabile pe care trebuie să le iei în considerare când alegi un program de MBA.

Butunoiu: Principalul rol al MBA-ului nu este să acopere o nevoie, ci să-l scoată în evidenţă pe purtător, pentru alte câştiguri ulterioare indirecte

Ce facem cu MBA-ul până aduce plus-valoare? Ne facem brand personal ca să ne vindem scump.

Absolvirea unui program MBA este un asset scump, iar, după o logică de bun simţ, investiţia devine avantajoasă când câştigi mai mult decât ai investit. Cum ajungi să te vinzi profitabil? Piaţa absolvenţilor de MBA funcţionează după aceleaşi reguli ca piaţa de artă: cu cât eşti mai vizibil şi mai ofertat, cu atât îţi creşte cota, devii “un bun rar”, îţi consolidezi distinctivitatea, prin urmare devii “scump”. Dacă vrei să rămâi anonim, mai gândeşte-te înainte să urmezi un MBA.
“Deocamdată MBA-urile sunt produse “de lux” ( în sensul ca sunt scumpe, atâta tot) şi, ca orice produs de lux, nu prea mai are sens noţiunea de “valoare” ci doar “valoarea simbolica”, de marker social, contează. Ca şi în arta, “cota de piaţă” e stabilită doar prin mecanismele de marketing puse în funcţiune. După cum un tablou de Adrian Ghenie se vinde cu 100.000 de euro şi altul, al altui pictor pe care nimeni nu l-ar putea deosebi de unul al lui Ghenie cu 1.000 de euro, fără ca cineva să poată explica suficient de credibil de ce”, a explicat George Butunoiu.

Cum alegi un MBA competitiv? Funcţie de preţ, acreditări, curiculă şi cotă de piaţă.

Alegi un MBA “bun” funcţie de potenţialul de networking, de acreditări şi de curiculă, spune Mihaela Scarlat.

“Numărul de acreditări obţinute de şcoala de afaceri, importantă este şi curricula aceastuia incluzând aici module de macroeconomie, resurse umane, finanţe. Aceste şcoli nu pun doar accentul pe achiziţionarea de informaţii, ci în special pe schimbul de experienţă dintre participanţi şi pe dezvoltarea abilităţilor de leadership. Importanţi sunt şi viitorii colegi, pentru că unul dintre principalele avantaje ale urmării acestui tip de program este networkingul”, explică ea.

Prestigiul şcolii face toţi banii. Uneori.

“Deşi ne place să afirmăm că aparenţele sunt de cele mai multe ori înselătoare, trebuie să admitem că în momentul în care suntem puşi în faţa alegerii unui program MBA, primul instrument de evaluare este prestigiul universităţii”, spune Corina Diaconu.
Un indicator relevant pentru măsurarea competitivităţii unui MBA se referă la rezultatele absolvenţilor programului în cauză, crede reprezentantul ABC Human Capital.

Dar de cele mai multe ori scump nu înseamnă “bun”.

Un program scump e valoros în măsura în care ştii utilitatea lui în traseul tău profesional. Altfel, te falimenteză.
“Diploma de absolvire a unui MBA nu garantează decât un plus de imagine şi o experienţă teoretică suplimentară, şi în lipsa unei experienţe palpabile şansele de a câştiga pe termen scurt sunt reduse. Iar aceasta perspectivă infirmă regula MBA scump = program bun”, a explicat Corina Diaconu. 

Absolvenţii de MBA sunt mai ieftini în criză, dar nu mai "curtaţi"

Deşi sunt cu până la 40% mai ieftini în criză, absolvenţii de MBA nu sunt mai atractivi pe piaţa de profil, pentru că sunt în continuare prea scumpi pentru angajatori, este de părere Florin Ochiana.
“Se pare că da, chiar şi cu 40 %, însă, din păcate, absolvenţii de MBA nu au fost foarte căutaţi pe piaţa locală a muncii nici în vremurile bune, ceea ce înseamnă că nu sunt foarte cautaţi nici în perioade de criză, când majoritatea companiilor încearcă să ţină costurile sub control şi să angajeze, dacă o fac, persoane cu pregatire foarte bună pe salarii mai mici”, spune Florin Ochiana.

Salariul absolvenţilor de MBA a stagnat în primul an al crizei, spune Corina Diaconu.
“Trebuie să ţinem cont că o mare parte din veniturile unui absolvent de MBA sunt reprezentate de bonificaţiile contractual stabilite pentru atingerea targeturilor asumate. Din această perspectivă, nu cred că o diminuare de până la 10% a părţii salariale fixe ar putea fi reprezentativă într-o discuţie despre salariile absolvenţilor MBA”, a explicat Corina Diaconu.

Ce cred playerii?

Reprezentanţii Asebuss spun că evaluezi un program “bun” după conţinut (cursuri, specializări), profesori, “reputaţia” şcolii şi reţeaua de absolvenţi.

“Absolvenţii Executive MBA au deja ani de experienţă în muncă, ocupă poziţii de conducere încă de la intrarea în program însă au ca obiectiv deschiderea de oportunităţi la un al nivel: o poziţie mai complexă, o industrie mai provocatoare, proiecte noi (intrarea pe pieţe adiacente), cariera la nivel internaţional, antreprenoriat- eventual prin colaborarea cu colegi de clasă”, spune pentru MONEY.ro Bianca Ioan, reprezentant al programului de MBA Asebuss.

Un absolvent de MBA Asebuss câştigă în medie 2.700-3.000 de euro, la un an de la absolvirea programului, salariul urcând de la 30 până la 200%, după absolvirea MBA-ului.

Citeşte mâine topul celor mai ieftine MBA-uri din plan local.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite