Cercetarea a fost realizată de compania de consultanţă şi training în management, vânzări şi resurse umane Result Development, în perioada 2009 –2011, pe un eşantion de 110 manageri români, din 72 de companii naţionale şi multinaţionale.
Managerii firmelor autohtone conduc sub imperiul inspiraţiei/intuiţiei, mai arată cercetarea realizată între 2009-2011. Îşi asumă responsabilităţi şi riscă într-o măsură mai mică decât omologii lor din multinaţionale.
Managerii firmelor autohtone sunt mai sceptici şi mai critici decât cei din multinaţionale. Mai mult, aceştia mai orientaţi pe taxarea greşelilor subordonaţilor decât cei din multinaţionale. În acelaşi context, managerii din firmele româneşti sunt vinovaţi într-o măsură semnificativ mai mare de demotivarea angajaţilor, decât cei din multinaţionale.
Managerii companiilor autohtone se tem schimbare şi de răspundere mai mult decât egalii lor din multinaţionale, mai arată studiul.
Managerii din companiile autohtone sunt mai loiali decât cei din multinaţionale. În schimb, cei din multinaţionale sunt într-o proporţie mai mare imparţiali/obiectivi în stilul de conducere.
Acelaşi studiu arată că managerii români din multinaţionale sunt mai oneşti, mai consecvenţi şi mai fermi decât omologii lor din firmele autohtone.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.