„În muntele Cârnic, unul dintre cei patru care vor fi distruşi, o echipă de arheologi francezi a descoperit 7 km de galerii romane de o frumuseţe extraordinară. Ele sunt perfect trapezoidale ca formă, cioplite cu dalta şi dispuse pe mai multe straturi; sunt chiar mai interesante decât galeriile din piramidele egiptene”, susţine prof.dr. Ioan Piso într-un interviu pentru Epoch Times.
Istoricul contrazice şi promisiunile RMGC că vor fi create mii de locuri de muncă în regiune, arătând că „în realitate, ţinând cont de nivelul tehnologic înalt folosit în asemenea operaţiuni, nu va fi nevoie decât de o mână de specialişti, majoritatea aduşi de companie”. Mai mult, arheologul acuză faptul că Ministerul Culturii a fost sponsorizat în urmă cu câţiva ani de compania canadiană şi că cei care ar trebui să dea avizele se află într-un conflict de interese.



