Titlurile A&D Pharma se tranzactioneaza, din octombrie 2006, pe bursa londoneza, dar pretul acestora, in prezent, a scazut sub nivelul la care societatea a derulat oferta de listare, fiind, totodata, cu 80% mai mic fata de maximul atins dupa listare.
La Londra se tranzactioneaza GDR-urile vandute de companie, acestea fiind instrumente emise de catre o banca depozitara care, anterior emiterii lor, a achizitionat un pachet de actiuni ale societatii.
Pretul acestor certificate a ajuns la patru euro, in timp ce in oferta, pretul de vanzare a fost de 12 euro, iar dupa listare, cursul a urcat pana la un maxim de 18,5 euro/GDR.
“Evolutia slaba a companiei a fost determinata tocmai de decizia listarii la Londra. Investitorii straini care vor sa cumpere actiuni ale companiilor romanesti vin la Bursa din Bucuresti pentru a le cauta. Iar investitorii romani se concentreaza asupra bursei locale, nu vor cauta sa cumpere actiuni de pe bursa din Londra “, spune Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest.
El considera ca tranzactiile cu titluri A&D Pharma au fost, din aceste motive, mai mult accidentale. De la inceputul acestui an, s-au tranzactionat aproximativ 600.000 de GDR-uri, cu o valoare totala de 2,3 milioane de euro.
“La BVB, A&D Pharma ar fi putut ajunge un emitent premium, incadrat de investitori chiar la categoria de actiuni blue-chip de pe piata”, este de parere Pasol, adaugand ca listarea unei companii pe piata in care isi desfasoara activitatea “are intr-adevar sens, din punctul de vedere a cresterii notorietatii si reputatiei acesteia in randul potentialilor sai clienti, investitori si parteneri”.
A&D Pharma face parte din grupul ce include cea mai mare retea de distributie medicamente din tara (Mediplus) si cea mai extinsa retea de farmacii (Sensiblu).
In acest context, spune Pasol, evolutia dezamagitoare de pe bursa din Londra nu poate fi pusa nici pe seama rezultatelor financiare, compania raportand in primul trimestru o crestere a cifrei de afaceri cu 32%, pana la 126,7 milioane de euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.