money.ro
Piețe financiareAnghel Alexandru

De ce piața imobilară nu-și va reveni în 2014

Publicat la 26.08.2014, 07:58:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
De ce piața imobilară nu-și va reveni în 2014

Chiar dacă datele unor site-uri imobiliare arată creșteri de prețuri, acestea reprezintă, de fapt, încercarea justificată a proprietarilor de a scoate mai mulți bani din proprietățile pe care le au la vânzare. În realitate, este puțin probabil ca prețurile apartamentelor, caselor și a terenurilor să crească anul acesta, deși la începutul anului se vorbea de faptul că 2014 va fi anul de revenire a pieței imobiliare.

 

Primul argument care se pune împotriva revenirii pe un trend crescător a prețurilor imobiliare este recesiunea în care s-a scufundat din nou România. Și, dacă nici agricultura nu va ajuta economia, riscăm să încheiem destul de prost anul 2014. Pe timp de recesiune economică, o creștere a prețurilor la imobiliare nu are cum să fie acceptată de piață.

 

În plus, restrângerea creditării în valută și reorientarea băncilor către creditarea în lei inclusiv pentru împrumuturile imobiliare a scumpit creditele și le-a făcut mai greu de accesat pentru români. Din acest motiv, a scăzut numărul persoanelor care își mai pot permite să cumpere o locuință prin intermediul unui credit bancar.

 

Un alt argument ține de evoluția pieței imobiliare în întreaga regiune. Cifrele prezentate de guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, săptămâna trecută, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în cadrul Conferinţei Științifice Anuale ERMAS 2014, indică scăderi puternice în domeniul imobiliar, în anii 2012 și 2013, în România, Bulgaria, Polonia, Cehia și Ungaria. Astfel, indicele prețurilor imobiliare din România a indicat o scădere de 10%, în 2012 față de anul anterior, urmată de o scădere de 4,5%, anul trecut. În Ungaria, scăderea a fost de 9,2%, în 2012, urmată de 4,6%, anul trecut. Polonezii au trecut printr-un recul în imobiliare de 5,9%, în 2012, și de 4,2%, în 2013. În Cehia, după o scădere de 4%, în 2012, a urmat, anul trecut, o scădere mai ușoară, de 1,2%. Cel mai bun an 2013 pentru imobiliare l-au avut bulgarii, scăderea fiind de doar 0,3%, după o reducere a prețurilor de 6,9%, în 2012.

 

Astfel, deși tendința este de temperare a scăderii prețurilor, este foarte puțin probabil să vedem o trecere pe plus în ceea ce privește evoluția prețurilor în domeniul imobiliar în România, până la finele anului 2014.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite