Investitorul Warren Buffett, supranumit „oracolul din Omaha“, „înţeleptul din Omaha“ sau chiar „vrăjitorul din Omaha“, nu lasă nimic la voia întâmplării. Sau aproape nimic. Acum se pare că a schimbat strategia.
Executivul de la Berkshire Hathaway deţine, de curând, 5,5% din acţiunile IBM (64 milioane de acţiuni), cel mai mare furnizor IT din lume, acţiuni pentru care a plătit aproape 11 miliarde de dolari în ultimele opt luni. Ca urmare a acestei investiţii, Buffett ar putea deveni cel mai mare acţionar al unei companii care activează în domeniul tehnologiei, domeniu despre care Warren Buffett spunea până nu demult că nu l-a înţeles niciodată din cauza complexităţii lui.
Mai mult decât atât, magnatul susţinea că nu ar investi într o companie de tehnologie nici măcar atunci când aceasta i-ar oferi certitudine pe termen lung. Acesta este motivul pentru care a preferat întotdeauna să stea departe de ele. Dar vorba proverbului: „Never say never“. Acum el a surprins pe toată lumea, explicând că a cumpărat acţiuni la IBM datorită capacităţii acestei companii de a-şi păstra clienţii corporativi, după cum a declarat el într-un interviu acordat televiziunii CNBC.
„Este o companie care ajută departamentele IT să-şi facă treaba bine“, declară Buffett. „Nu ştiu nici o altă mare companie care să facă într-adevăr ceea ce spune că intenţionează să facă şi la modul la care o face IBM“, adaugă el.
Citiți mai departe în MONEY EXPRESS



