Jurnaliştii de la cotidianul italian La Repubblica artată faptul că patru din cinci sticle de ulei de măsline extra-virgin prezentat drept autentic italian conţin de fapt un amestec cu ulei mai ieftin provenit din Maroc, Tunisia, Grecia, şi Spania.
Fiscul italian şi autoritatea vamală au demarat o anchetă în urma căreia s-a descoperit că un grup puternic din sectorul alimentar care profită de incapacitatea de a urmări calitatea uleiului de măsline şi amestecul folosit la acest produs, pentru a face profituri ilegale imense.
O mare companiei din sectorul alimentar face profituri ilegale enorme de pe urma importurilor. Amestecurile folosite la uleiurile de măsline nu pot fi "urmărite". Există deja o mafie în acest domeniu", a spus Stefano Massini, preşedintele celei mai mari organizaţii a agricultorilor din Italia.
Articolul subliniază că una din problemele cu care se confruntă anchetatorii este acea că producătorii şi exportatorii de ulei de măsline din străinătate sunt deseori filiale ale aceloraşi companii care importă şi vând ulei de măsline în Italia. 'Ei controlează preţurile, ei controlează piaţa.
Altădată aceste societăţi italiene renumite erau cele care presau măslinele, în prezent au doar silozuri', susţine La Repubblica citat de Agerpres.
Potrivit cotidianului, uleiul de măsline din străinătate este cumpărat cu 20 de eurocenţi kilogramul şi revândut cu patru euro kilogramul. De asemenea, etichetele, care conform legii trebuie puse pe sticlele de ulei de măsline amestecat vândute în Italia sau exportate, sunt deseori ilizibile sau induc în eroare.
De ce să nu-ţi cumperi ulei de măsline italian
Publicat la 23.12.2011, 13:05:15
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
