money.ro
Piețe financiaremoney.ro

De la 1 ianuarie 2009, benzinăriile vor comercializa numai carburanţi Euro 5

Publicat la 31.12.2008, 09:51:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
De la 1 ianuarie 2009, benzinăriile vor comercializa numai carburanţi Euro 5


Marile companii petroliere prezente pe piaţa românească de benzinării precizează că se vor alinia acestei directive europene şi că vor retrage de la vânzare carburanţii Euro 4, (România a introdus carburanţii Euro 4 din 2007, în timp ce celelalte ţări ale UE îi comercializau din 2005, n.r.)

De asemenea, de la 1 ianuarie 2014, toate ţările membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, vor comercializa numai carburanţi Euro 6.

În ceea ce priveşte Grupul Rompetrol, acesta îşi va asigura din producţia proprie necesarul de carburanţi Euro 5 (benzină şi motorină), de la rafinăria Petromidia. Potrivit reprezentanţilor Rompetrol, aceste investiţii, pentru trecerea la Euro 5, se vor simţi şi în preţurile de la pompă.

"Trebuie să ţinem cont că rafinăriile din Uniunea Europeană au avut la dispoziţie o perioadă de patru ani pentru implementarea tehnologiilor necesare producţiei de carburanţi Euro 5, faţă de doar doi ani pentru rafinariile din România. În acest context, credem că eforturile investiţionale făcute de rafinăriile din România pentru a trece în patru ani de la standardul Euro 3 (obligatoriu din 2005) la standardul Euro 5 (obligatoriu din 2009) se vor resimţi şi în preţurile finale", spun reprezentanţii Rompetrol.

Reprezentanţii MOL România spun că necesarul de carburant Euro 5 îl vor achiziţiona atât din import, cât şi de pe piaţa din România. În cazul carburanţilor achizitionaţi de pe piaţa din România, investiţiile necesare trecerii la Euro 5 sunt asumate de către producătorii locali.

"În ceea ce priveşte carburanţii importaţi de MOL România, aceştia sunt doar Euro 5 (10 ppm), încă din 2007 şi nu a fost necesară o investiţie suplimentară. Rafinăriile MOL au fost modernizate în perioada 2005-2006 şi standardul minim implementat este Euro 5. În cazul carburanţilor furnizaţi de producătorii interni, aceştia declară că sunt pregătiţi să introducă de la 1 ianuarie noul standard, atât în depozite, cât şi la staţiile de distribuţie, aşa cum prevede legislaţia", mai spun reprezentanţii MOL România.

OMV România va achiziţiona carburantul Euro 5 de la Petrom şi de la rafinăria Schwechat din Austria. În ceea ce priveşte influenţa acestei investiţii asupra preţului final al carburanţilor, reprezentanţii OMV România spun că preţurile vor fi influenţate de costurile producătorului.

"Pentru a optimiza sursele, OMV Supply & Logistic va achiziţiona majoritatea produselor de la Petrom. Va exista totuşi şi o parte din import, însă nu putem estima un procent la ora aceasta", au declarat reprezentanţii companiei..

La rândul lor, reprezentanţii Petrom spun că, începând din 1 ianuarie 2009, compania va comercializa numai carburant Euro 5, din producţie proprie Petrom. Cele două rafinării ale companiei sunt Petrobrazi şi Arpechim.

Compania LukOil România se va alinia şi ea normelor europene.

"LukOil România se va alinia normelor europene, ca ceilalţi jucători de pe piaţă. Necesarul de carburant Euro 5 îl vom importa de la Burgas. Însă din februarie, când rafinăria noastră Petrotel va reîncepe activitatea, vom lua Euro 5 din producţie proprie", a declarat pentru NewsIn directorul general al LukOil România, Constantin Tampiza (n.r. Rafinăria Petrotel LukOil a fost închisă la 1 decembrie 2008 pentru îmbunătăţiri tehnologice.)

Şi Agip România se va conforma totodată normei europene şi nu va mai comercializa carburanţi Euro 4, ci numai Euro 5. Compania se va aproviziona cu necesarul de Euro 5 de la rafinăriile din România, potrivit datelor Agip România.

Rompetrol operează în România peste 400 de benzinării. Grupul Rompetrol NV. este o companie petrolieră multinaţională, cu sediul în Amsterdam, Olanda, desfăşurându-şi activitatea în 13 ţări şi cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. Grupul Rompetrol este implicat în activităţi de rafinare, marketing şi trading, dar şi în operatiuni adiţionale - explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport, etc. Compania de stat din Kazakhstan, KazMunaiGaz, a achiziţionat în august 2007 o participaţie de 75% din acţiunile The Rompetrol Group.

Grupul MOL are în prezent în România 121 de staţii şi o cotă de piaţă de 12%. Compania ţinteşte spre o cotă de piaţă de 15%, în următorii cinci ani. MOL a intrat pe piaţa din România în 1995. MOL România este o companie petrolieră de retail, parte a Grupului MOL cu sediul la Budapesta, în Ungaria. Având 15.000 de angajaţi, compania îşi desfăşoară activitatea în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi ţările CSI. MOL deţine trei rafinării în Ungaria, Slovacia şi Italia şi operează 1000 de staţii de alimentare în Europa Centrală şi de Sud-Est.

OMV România are 77 de staţii, care reprezintă o cotă de piaţă de 9% în sectorul distribuţiei de carburanţi. Grupul OMV, din care face parte OMV România, deţine în prezent peste 2.524 de staţii de distribuţie carburant în 13 ţări. Cu vânzările grupului de 20,04 miliarde euro şi o forţă de muncă de 33.665 de angajaţi în 2007, OMV Aktiengesellschaft este cea mai mare companie industrială austriacă listată la bursă. OMV activează în 13 ţări în domeniul Rafinare & Marketing (R&M). Compania vinde, de asemenea, peste 13 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an.

Petrom are circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România şi deţine o cotă de piaţă de aproape 30%. Petrom are activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 257 benzinării în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia. Grupul OMV din Austria deţine 51,011% din acţiunile Petrom. AVAS deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea SA deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,026% iar 6,214% aparţin acţionarilor minoritari.

Grupul petrolier Lukoil, al doilea mare producător din Rusia, este prezent pe piaţa românească prin subsidiara LukOil România. LukOil România deţine peste 300 benzinării. Pe data de 25 noiembrie 1991, a fost înfiinţată compania de stat LangepasUraiKogalymneft din Federaţia Rusă, care includea asociaţiile de producţie Langepasneftegas, Uraineftegas, Kogalymneftegas şi câteva capacităţi de procesare a ţiţeiului. Acronimul LUK a luat naştere de la numele companiei LangepasUraiKogalymneft. Rafinaria Petrotel Ploieşti a fost preluată de compania petrolieră LukOil în anul 1998.

Agip România are o cotă de piaţă ce depăşeşte cu puţin 1% din piaţa benzinăriilor din România, unde este prezentă cu 37 staţii. Agip România SA este o companie deţinută în proprietate de grupul  Eni S.p.A din Italia, prin Eni International B.V. Amsterdam (99.95%) şi de acţionari privaţi (0.045%). Agip România fost înfiinţată şi şi-a început activitatea în anul 1994. Eni S.p.A este considerat printre cele mai importante companii din lume care activează în domeniul petrolier.

Sursa: NewsIn
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite