De la întâi ianuarie intră în vigoare o serie de modificări aduse codului fiscal. Pentru a atenua efectele crizei, guvernanţii au decis neimpozitarea veniturilor din dobânzi sau a altor venituri rezultate din instrumente de economisire. Tranzacţiile efectuate pe piaţa bursieră rămân şi ele netaxate. Se acordă deduceri de 20% pentru cheltuielile companiilor cu cercetarea şi dezvoltarea iar dividendele sunt scutite de impozitare dacă sunt investite în aceeaşi societate sau într-o alta cu capital românesc. Daniel Anghel, partener PriceWaterHouseCoopers spune că aceste măsuri de relaxare fiscală sunt benefice pentru economie dar sunt şi unele măsuri care pun mai multe poveri pe umerii mediului privat.
"Birocraţia, da, va creşte şi va îngreuna activitatea din punct de vedere administrativ a societăţilor. O altă problemă importantă cu care ne-am confruntat şi în finalul anului 2008 a fost rambursarea TVA, care a fost blocată, şi este în continuare blocată din lipsa de fonduri la bugetul statului. Foarte multe companii au fost puse în dificultate," a precizat Daniel Anghel, partener taxe indirecte PwC România.
Nu toate măsurile noi sunt populare, astfel că odată cu aşa zisa relaxare fiscală, cresc şi taxele pentru produsele energetice. Accizele pentru benzină, motorină, energie electrică şi gazele naturale sunt aproape duble, spune expertul priceWaterHouseCoopers, Daniel Anghel. Toate aceste modificări, deduceri şi scutiri nu se pot face, remarcă el, decât cu documentaţia aferentă: aceasta duce la creşterea birocraţiei şi implicit a costurilor de operare ale agenţilor economici.
De la 1 ianuarie au intrat în vigoare măsurile fiscale de atenuare a efectelor crizei
Publicat la 05.01.2009, 16:24:02
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
