money.ro
Actualitatemoney.ro

De la inceputul anului, statul a imprumutat aproape 30 mld. lei

Publicat la 03.05.2009, 07:39:30

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
De la inceputul anului, statul a imprumutat aproape 30 mld. lei

Statul roman traieste pe datorie. Pentru ca nu are bani suficienti, de la inceputul acestui an, Ministerul Finantelor Publice a imprumutat de la banci aproape 30 de miliarde de lei. De doua ori mai mult decat in tot anul trecut. Suma este egala cu cea pe care autoritatile au dat-o pentru plata salariilor si pensiilor in primele trei luni ale anului.


In 4 luni de zile, statul a incasat din vanzarea titlurilor de stat 26,8 miliarde de lei. Asta in conditiile in care, pe tot parcursul anului 2008, valoarea imprumuturilor Ministerului Finantelor nu a depasit 13 miliarde de lei. si cheltuielile cu dobanzile pentru aceste datorii s-au majorat. In primul trimestru, acestea au depasit un miliard de lei.

"Aceste imprumuturi sunt luate pentru asigurarea finantarii cheltuielilor bugetului general consolidat", a afirmat Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor Publice.

Suma pe care statul a imprumutat-o este foarte apropiata de cea cheltuita cu asigurarile sociale si salariile bugetarilor in primul trimestru al acestui an.

Pentru a face rost de bani in continuare, Ministerul de Finante a anuntat ca va mai vinde titluri de stat. Luna aceasta, statul vrea sa imprumute 6 miliarde de lei de la banci. In ciuda problemelor financiare, ministrul Finantelor sustine ca nici un euro din imprumutul luat de la Comisia Europeana nu va fi folosit pentru salarii si pensii.


Prima transa de bani de la Uniunea Europeana va veni in luna iulie a acestui an si va fi de 1,5 miliarde de euro. (Realitatea.net)
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite