money.ro
ActualitateMarian Manolache

De unde provin cei mai mulţi imigranţi din România

Publicat la 28.04.2011, 13:19:20

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
De unde provin cei mai mulţi imigranţi din România

Managerul de proiect al Fundaţiei Soros, Iris Alexe, a precizat că studiul a fost finanţat prin programul general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii" al Uniunii Europene gestionat în România de Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Direcţia Schengen şi Oficiul Român pentru Imigrări (ORI).

 

Cercetarea arată că până în 2004 numărul de imigranţi a fost relativ scăzut, începând din 2005-2006 remarcându-se o creştere a numărului străinilor veniţi din alte ţări în România.

 

O mare parte a străinilor sunt bărbaţi şi se află în ţara noastră cu scopul de a desfăşura activităţi comerciale, având avantajul unei legislaţii permisive şi favorabile investiţiilor străine şi deschiderii de afaceri, se mai spune în studiu.

 

Alte ţări de provenienţă a imigranţilor din România mai sunt China şi Turcia. Alături de aceştia, ţara noastră mai primeşte imigranţi din Republica Moldova.

 

Spre deosebire de imigranţii din China şi Turcia, cetăţenii moldoveni sunt atraşi de România în special pentru completarea studiilor şi în scop de muncă, mai puţin pentru activităţi antreprenoriale.

 

Prezent la lansarea oficială a acestui studiu, Radu Mircea, reprezentant al ORI, a arătat că cercetarea este binevenită pentru datele statistice ale oficiului, fiind realizat de profesionişti în domeniu. Totodată, el a adăugat că fenomenul imigraţiei în România arată că majoritatea românilor au o părere bună sau foarte bună despre străinii aflaţi în ţara noastră. "Această opinie publică favorabilă poate conta mai mult chiar decât aspectele economice ale procesului în sine", a precizat reprezentantul ORI.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite