De unde vin banii pentru campaniile electorale ?

Nu există întrebare mai explozivă. Bugetele de campanie depăşesc mult fondurile declarate, ceea ce nu se poate dovedi mereu cu documente. Cheltuielile cu serviciile de diferite feluri nu primesc chitanţe şi trec astfel în zona neînregistrată. « Consultanţii » politici, de exemplu, reprezentaţi adesea de echipe întregi, care răspândesc în presă şi pe reţelele on-line mesajele partidului, primesc bani din surse neclare. Recent, presa a dezvăluit că un asemenea consultant avea un contract de promovare cu Oltchim, ceea dezvăluie dintr-o dată una din sursele majore ale fondurilor de campanie. Societăţile de stat conduse de oameni numiţi de partide furnizează fonduri pentru campanie în numele unor contracte fictive. De ce sunt mereu aceste societăţi în derivă ? De ce în ciuda unor planuri de redresare ele sfârşesc mereu cu datorii astronomice ? De fapt problema nu este de ce a eşuat privatizarea Oltchim sau o altă privatizare, ci cum s-a ajuns la aceste datorii astronomice ? Sindicatele mereu culpabilizate că nu înţeleg sensul modernităţii, nu se înşeală însă întotdeauna: Intreprinderile sunt, pur şi implu, devalizate în scopuri private, scriu cei de la Deutsche Welle.

 

Iată şi un alt exemplu care confirmă modelul acestor scurgeri din societăţile cu capital de stat. Analistul economic Florin Cîţu, a semnalat în mod critic faptul că la Râmnicu Vâlcea, CET Govora îşi face reclamă în ziarele locale. "De ce are nevoie un monopol de stat de reclamă?" se întreabă retoric economistul. De fapt nici un monopol privat nu ar avea nevoie de reclamă, dar deciziile unei societăţi private nu au de ce să fie dezbătute public. Ar fi suficient ca adunarea acţionarilor să discute oportunitatea reclamelor. În cazul unei societăţi de stat, în schimb, e o problemă publică, căci datoriile unei asemenea societăţi vor apăsa mai devreme sau mai târziu asupra bugetelor publice.

 

De ce îşi face totuşi reclamă CET Govora, deşi oraşul nu are altă sursă de energie termică? Răspunsul nu e greu de dat şi trimite iarăşi la procedeul prin care banii se pot scurge în buzunare private. Sunt reţele nenumărate de interese şi prietenii, dar ţinând seama de sumele uriaşe cheltuite în campaniile electorale şi care nu apar decât parţial în scripte, partidele şi candidaţii sunt probabil mereu principalii beneficiari ai acestor contracte disimulate.

 

Există şi alte suspiciuni mai apăsătoare, şi care trimit la contrabanda din vămi, dar justiţia nu a reuşit până acum să intre în acest domeniu păzit cu străşnicie. Rumorile privind implicarea PDL în contrabanda cu ţigări au circulat o vreme, dar nu există informaţii că parchetele ar fi ales această pistă. Problema este că în acest domeniu sensibil al finanţării partidelor, actorii politici, deşi rivali neîmpăcaţi, nu merg niciodată până acolo încât să denunţe aceste practici.