”Dacă anul trecut dealerii aveau o cotă de piaţă de 5-10% din piaţa second hand, anul acesta ei vor ajunge să controleze 30-35%”, spune Miodrag Stanoievici, directorul general al Ţiriac Autorulate, divizie a Ţririac Auto care se ocupă cu retailul de maşini second hand. Aceasta în contextul în care în primele 10 luni din 2009 s-au înmatriculat 180.000 de maşini rulate, adică dublă faţă de numărul de automobile noi (96.000).
“Oamenii au în continuare nevoie să se mişte, doar că nu mai au bani şi n-au acces la finanţare” spune Sorin Iacob, director al companiei de consultanţă auto Eurotax Glass's, explicând apetitul crescut al clienţilor pentru second hand.
Dar schimbările nu se sfârşesc aici. Potrivit surselor din piaţă, dacă până anul trecut 95% dintre clienţii acestei pieţe erau persoane fizice, acum ponderea lor a scăzut la 70% - restul fiind companii.
Aflaţi mai multe despre evoluţia pieţei de maşini rulate în săptămânalul de business MONEY EXPRESS.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!
Dealerii auto accelerează puternic pe segmentul second-hand
Publicat la 18.11.2009, 09:09:32
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Sunt probleme în SUA? Cel mai mare fond suveran din lume ia măsuri drastice și reduce expunerea pe obligațiunile americane

Piețe financiare
Olanda își mută aurul din SUA și Canada. 86 de tone de rezerve, relocate pe fondul tensiunilor geopolitice
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2524 lei. Nuclearelectrica a urcat 3.50% pe BVB
Piețe financiare
BVB în săptămâna 31 august – 4 septembrie 2026: Transelectrica are o creștere de 12%

Piețe financiare
