El a arătat că lipsa de predictibilitate şi de transparenţă au dus la crearea unei "debandade fiscale fără precedent" în ultimii doi ani, deputatul european apreciind că dincolo de bătăliile politice din următorul an şi jumătate, ce ţin de viitoarele alegeri, "cineva" ar trebui să se ocupe şi de mediul economic, deoarece semnalele care vin din cadrul acestuia sunt "foarte grave".
"Pot să vă spun despre lipsa de predictibilitate şi lipsa de transparenţă în tot ceea ce se întâmplă pentru că am văzut în ultimii doi ani o debandadă fiscală fără precedent, cu măsuri care unele se contrazic pe altele, care nu permit planificarea. Vedem că avem în domeniul TVA, dacă vorbim numai despre acesta, o evaziune care ne clasează pe primul loc în Uniunea Europeană, conform datelor Comisiei Europene. Ultimul an pe care l-am încheiat şi pentru care avem date a înregistrat 6 miliarde de euro evaziune fiscală numai din domeniul TVA; asta înseamnă aproape 3% din PIB-ul României. Deci, vorbim despre o situaţie de o gravitate extremă", a spus deputatul european.
Winkler a atras atenţia şi asupra faptului că gradul de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la numai 20%, cu numai un an şi jumătate înainte de finalul perioadei de şapte ani de finanţare europeană. În acest context, el a apreciat că România va pierde bani de la Uniunea Europeană.

